Acu’vreo trei-patru ani o stire-bomba a facut deliciul presei cateva zile bune: cica o tipa murise de epuizare din cauza volumului urias de munca de la serviciu. Era primul caz de acest gen sau , mai bine zis, primul caz mediatizat. Respectiva domnisoara lucra la o firma de audit. Spre rusinea mea, era prima data cand auzeam cuvantul „audit” si habar n-aveam ce inseamna, dar in creierul meu inocent s-a creat analogia : audit= epuizare sau chiar moarte.
Mai apoi l-am vazut pe consort mai agitat si l-am auzit spunand ca au audit la serviciu. L-am si vazut mort , daca nu de epuizare, macar de spaima in fata tortionarilor de auditori.
Dupa ceva vreme lucrurile au luat o intorsatura ciudata la mine la serviciu m-am trezit ca m-au facut auditor. Mi-a luat ceva vreme pana sa pricep o iota din limbajul ala neomenesc, sa ma familiarizez cu sintagmele care sunau al dracului de pompos. La inceput a fost dramatic, cu plansete, spaima si deznadejde. Apoi lucrurile s-au mai limpezit, (inca) n-am murit de epuizare, dar tot nu mi-am revenit din soc. Din literata lu’ peste cu fumurile ei literare inerente ( sau din traducatoarea lu' peste) m-am trezit ca instruiesc personalul pe proceduri de sistem/operationale, ca intocmesc lista textelor de reglementare- eu care nu citisem o lege in viata mea- ca fac inventarul deseurilor, ca numar hidrantii si ma asigur ca colegul X are sau nu casca de protectie, ca stabilesc masurile corective/preventive care se impun in urma depistarii unor neconformitati in timpul auditului. In asa context veleitatile mele literare au fost atat de serios sifonate, incat aproape ca au sucombat, noroc cu blogul, aici gloria mea literara e la ea acasa. Nu zic, Doamne-fereste, ca munca pe care o fac nu e de nasul meu, pana la urma e un job corect, unii zic ca e un post interesant si , care, vai, imi deschide porti catre o cariera infloritoare in ilustra firma la care lucrez. Ce mi se pare insa hilar ca am ajuns sa asigur ordinea eu, dezordonata si timida prin excelenta. De multe ori cu greu ma abtin sa nu rad cand ma aud vorbind in cadrul asa ziselor „instruiri” cu colegii.
Nici in cele mai fanteziste scenarii nu ma vedeam in ipostaza dar nu degeaba se zice ca nebanuite sunt caile Domnului !
