luni, 25 martie 2013

Rusine sa-mi fie!


Işi suflă nasul şi isi lasa servetelul plin de muci pe unde apucă.
Il sfredelesc cu privirea:
¬ Matei, şervetelul folosit se aruncă la cos!
- Da? Si cojile de mar unde se aruncă? Ia vino sa-ţi arăt ceva!
Mă ia de mana şi mă duce la bucatarie. Imi curăţasem un mar-sunt alergica la coaja de mar- şi cojile stateau frumuşel pe blatul de la bucatarie, la juma’ de metru distantă de cosul de gunoi.
Mă uit la el cu o expresie de catel spăşit.
- Asta e, dacă seman cu tine... concluzionează el şi il simt cum jubileaza, jigodia.

Rusinată, mă duc sa caut cotorul ramas cine stie pe unde. Il gasesc pe biroul de la calculator si-l arunc pe furiş la gunoi. Mi-am gasit naşul, ce mai..

In schimb Miruna nu se ridică de la biroul unde deseneaza/coloreaza inainte de a verifica daca vreo carioca a ramas fără capac si nu poate adormi dacă cearceaful nu e perfect intins, dacă nu si-a baut cana cu apa (neaparat cand s-a bagat sub plapuma si niciodata inainte), daca nu si-a curatat „scamuţele” dintre degete (chiar daca a facut dus cu doua minute inainte si era imposibil sa fi adunat vreo scamuţa). Si lista poate continua.
Noroc ca e ea mai ordonată, ca sa nu zic maniacă si cu apucaturi de babă.

Ar fi fost jale daca mi-ar fi semanat amandoi, in felul asta balanţa se echilibreaza si am speranta, daca nu certitudinea, ca o fi fiu muştruluita cand am sa exagerez cu dezordinea.





joi, 21 martie 2013

Bailando, bailando...

Ne-am uitat aseara la un desen animat nou „Frumoasa balerina”. Niciodata n-am vazut-o pe Miruna atat de fascinata. La final a decis” Vreau si eu sa ma fac balerina!”

Nu pot sa nu-i apreciez latura artistica, am tot sperat s-o aiba cand am constatat cu amaraciune ca primului copil ii lipseste cu desavarsire. Dar daca  Matei are sanse mari sa ajunga un fotbalist cunoscut  si in felul asta sa ne capatuim si noi, imaginea Mirunei-balerina ne-a cam taiat orice speranta intru imbogatire. Dimpotriva, trebuie sa punem bani deoparte sa o sustinem pe artista, ca doar n-o sa fim atat de meschini incat sa-i spunem ca baletul e sublim, dar se moare de foame cu gratie.

Se pare ca pentru ea e o hotarare extrem de serioasa din moment ce exerseaza deja si face niste piruete grozave.

miercuri, 20 martie 2013

Spaima de batranete

In drum spre satul meu  natal consortul a fost fermecat de o livada cu pomi inmuguriti  si a inceput sa viseze la cai verzi pe pereti, pardon, pe campuri–o casuta la tara, daca se poate si o casuta in copac- cu flori si pomi fructiferi, hamac, eventual un stup de albine. Asa e el, mai idealist.  Eu, avand ghinionul sa ma nasc la tara si fiind muncita ca hotii de cai in vacantele scolare la sapa la porumb si alte munci in gradina, mi s-a cam sifonat imaginea idilica pe care multi oraseni o au despre viata la sat. Si oamenii de la sat nu seamana toti cu Moromete, o spun in deplina cunostinta de cauza..
Asa ca ii spun dumnealui: Uite cum facem, la pensie tu te retragi frumusel la tara, iti construiesti casuta visurilor si noi venim sa te vizitam in weekend. Eu una prefer viata de la oras, sa fiu spalata si parfumata, sa merg la un concert, o lansare de carte, o piesa de teatru, un salon de cosmetica, o sala de fitnes si alte oportunitati orasenesti. (parvenita pana in maduva oaselor si intelectuala pana in strafundurile fiintei, stiu)
-Ce zici Matei de ideea asta? Ai vrea ca tata sa locuiasca la tara si noi sa venim sa-l vizitam din cand in cand? (Am pus putin paie pe foc, tocmai avusesera o mica cearta)
- Cred ca e o idee foarte buna. Dar ar fi si mai bine daca te-ai muta si tu cu el!

Mai deunazi , intr-o criza de razvratire impotriva autoritatii paterne, il sfredeleste cu privirea pe tatal insensibil la argumentele lui si ii cumunica sec: Abia astept sa ajungi si tu batran! Te voi chinui si eu pe tine asa cum ma chinui tu acum pe mine!
 Stupeur et tremblements, mai ceva ca in cartea lui Amelie Nothomb!
Precizare: „chinul” constase in a-l pune sa-si faca ordine in camera, a nu se imagina ca il pusesem la coltul rusinii! (inexistent in casa noastra, dealtfel) sau ca-i aplicaseram vreo pedeapsa corporala (asta se mai intampla, recunosc dar rarisim, si doar in situatiile cand  am epuizat orice alt mijloc de comunicare, sa-i zicem. Si atunci doar  urechile de spiridus au putin de suferit.)


Aseara eram in sufragerie si ne jucam,  cu televizorul uitat aprins. A inceput jurnalul si prima stire a fost despre un baiat care si-a omorat tatal cu toporul, satul sa tot fie persecutat. (De notat ca ieri a murit Irina Petrescu si era de bun simt ca asta sa fie prima stire. Mda...)
Imediat am cautat telecomanda si am schimbat canalul. La care Matei: De ce schimbi, ce e asa nemaipomenit ca un copil sa-si omoare tatal! Imi da si mie idei!
Cred ca observat expresia din ochii mei, ca imediat a tinut sa ma linisteasca : Am glumit, ma!

Gluma, negluma, cert e ca ne asteapta batraneti grele. Daca le mai apucam...

marți, 19 martie 2013

Intre boema si fiţe

Vara trecuta n-am reusit nici sa ajung prin tari straine mai insorite si mai primitoare decat tarisoara noastra draga, nici sa bifez primul meu zbor cu avionul. Dar, ca sa filosofez putin, bruma de concediu pe care am avut-o aproape ca mi-a provocat o criza de identitate. Mai boemi si mai putin sclifositi din fire-cum credeam ca suntem- am descoperit ca am strambat din nas cand ne-am cazat la 2 Mai la o pensiune mai modesta, hai sa-i zicem mai rustica ( era atat de rustica incat pernele miroseau de zece ori mai rau decat la bunica, un iz de statut si vechi +transpiratia turistului/turistilor de dinaintea noastra, de numai la somn si relaxare nu-ti statea gandul.)
La munte iarasi am strambat din nas cand am stat ore intregi la coada la telecabina sau cand ne-am cazat la o pensiune fara restaurant si a trebuit sa pregatesc micul dejun, e tare bine cand ti-l pregateste altcineva. La Vama Veche nu m-au (mai) impresionat zonele mai salbatice (sau ce a mai ramas din ele), visam la locuri de joaca pentru copii si spatii de agrement pentru adultii acriti si obositi dupa un an de munca.
 Pe de o parte ador locurile salbatice, departe de lumea dezlantuita, ador sa merg cu bicicleta pe coclauri (dar sunt echipata cu casca de protectie si tot echipamentulul de biciclist consacrat), pe de alta parte ma gandesc la sejururi la hoteluri de 4 stele ultra all inclusive , la circuite turistice si culturale in toate colturile planetei, uitand ca parintii mei au closet in curte si se spala la lighean.

Anul asta am zis sa ne aliniem si noi modei ( deja cazuta un pic in dizgratie) de a merge in Grecia. Sigur, Grecia e frumoasa ( cel putin din auzite si din poze), dar cand ma gandesc sa dau peste conationali care viziteaza manastiri, se roaga si sunt piosi mai ceva decat Papa, in schimb isi umplu burtile pana la refuz cu mancare de la all-inclusive (sau isi iau carne din Romania ca sa faca un gratar acolo), atunci am cam batut in retragere. Dupa lungi cautari am ales un hotel mai scump, care ne-a aruncat in aer bugetul pe anul asta, dar am sanse mici sa dau peste vreun exemplar din cei pomeniti mai sus.

Dar daca fac o nebunie si ma arunc la asa lux am zis ca , in compensatie, n-am sa ratez un weekend la 2 Mai sau un traseu la munte in care vom inlocui confortul cu simplitatea/austeritatea, asa ca ne pregatim pentru un periplu cu cortul ( un cort de la Decathlon,  ca doar tinem la eticheta, ce naiba!)

Uff, suntem niste burghezi nenorociti, niste parveniti, niste fiţosi, unde sunt vremurile cand plecam cu rucsacu’in spate si, in lipsa servetelelor umede, ne spalam in raul rece ca gheata, mancam pate de ficat cu o rosie cu sare puse pe un ziar si nu ne mai vaicaream ca serviciile turistice nu corespund standardelor noastre ridicate!

Cand vine inspectia...

-Mama, maine sa ma imbraci frumos, ca avem inspectie!

Am tras imediat o injuratura in gand. Nu inteleg, au trecut mai bine de douaj’ de ani de cand am scapat de comunisti si tot comunisti am ramas! De ce trebuie sa tremuram de frica in fata inspectorilor si sa vrem cu tot dinadinsul sa le facem pe plac? De ce trebuie sa imbracam copiii „frumos” la inspectie? Sa se dea mare educatoarea cu ei? Sa-si ia mai usor examenul de grad? Si cum adica „sa-i imbracam frumos?” Inseamna ca in restul zilelor ii trimiteam la gradinita jegosi si zdrentarosi?

M-am enervat eu, dar m-am conformat. Am imbracat-o cu sarafanul preferat, strampi  asortati cu bluza noua cu Hello Kitty si bentita a la Alba ca Zapada. Si-a ales clamitele si s-a decis ca vrea doua codite. Cand am vazut-o cum se admira in oglinda si cum ii stralucesc ochii de fericire si mandrie mi-a mai trecut supararea. Ce-i mai place mimozei sa se moţeze si sa se impauneze!

Pe cat imi sunt mie de antipatici inspectorii si ideea de inspectie, pe atat trebuie sa-i fie ei de simpatici, din moment ce ii dau ocazia sa se simta frumoasa si admirata.
Deh, ce sa fac- am vrut fetita, am fetita! Si e fetita pana in.... varful coditelor! Desi ma induioseaza cand o vad inventariindu-si extaziata comorile roz (clame, fundite ,etc),  parca as fi vrut-o putin mai baietoasa. Sper sa nu devina o pitzi, ca o omor cu mana mea.


  Poza e mai veche, dar tot motzata era si aici.

luni, 18 martie 2013

Povesti din ograda bunicii


Este stapanul absolut al tuturor orataniilor din curte. E tantos nevoie mare si isi poarta coada cu mare mandrie. Daca indraznesti sa intri pe teritoriul lui se infoaie si te scruteaza amenintator si de cele mai multe ori se repede la tine; in situatiile in care e extrem de nervos, iti sare in carca si te scarmana putin. Daca te vede ca depasesti limita de proprietate admisa de el ia pozitia de atac, si ochii mici si rotunzi sunt plini de dispret si de ura.
 Desi mi-e frica de el si nu intru niciodata pe batatura fara un bat in mana, imi place sa-l sicanez si sa-l provoc la o mica disputa. Face cativa pasi spre mine a amenintare si eu il ating usor cu batul. Desi isi da seama ca raportul de forte e inegal si as putea usor sa-l cotonogesc, nu se lasa deloc intimidat. Chiar daca nu vorbeste, expresia si pozitia lui imi spun „Daca mai faci un pas esti pierduta!” Si, dupa ce ma indepartez, declarandu-ma infranta, trage un „cucurigu” din toti rarunchii, ca sa-mi arate inca o data cine e seful, ocazie pentru mine sa-i admir inca o data maiestuozitatea.

Mama ar vrea sa-l faca ciorba, ca s-a saturat sa aiba de-a face cu stilul lui tiranic si necooperant. Dar eu il tot apar pe nemernic, ca mi-e tare drag de el. Si de fiecare data mama se lasa induplecata, privindu-si neputincioasa mainile cu urmele atacurilor fiarei. Pe langa ca este simpatic in felul lui si are o personalitate impresionanta, dumnealui mai are si reputatia unui mare cuceritor : „calca” foarte bine gainile si gratie acestei calitati deloc de neglijat mancam la micul dejun oua bio adunate de manute curioase de copil direct din cuibar.

vineri, 15 martie 2013

Locul 3 la concursul de frumusete

 Citeam postul Marei si am zambit gandindu-ma la Matei: el nu numai ca ma admira cand sunt machiata mai pronuntat si imbracata "frumos" ( adica altfel decat casual),  el ma someaza de-a dreptul : La sedinta cu parintii sa vii si tu frumos imbracata si aranjata. Si cum ma soarbe din priviri cand i se pare ca m-am conformat!

 Dar orice as face tot nu pot sa le surclasez pe cele doua eterne rivale: o mamica blonda, cam saraca ea cu duhul, dar intr-adevar frumusica si tare fasneata si infipta, si alta "cu buze frumoase, groase", dar "parca prea slaba" (conform aprecierilor ad-litteram ale lui Matei insusi).

Ma consolez si cu medalia de bronz, asta e.. Dar sunt uimita sa vad ce concurenta acerba intre mamici si ce criterii de apreciere la un mucos de nici 9 ani !

PS: Comic este ca la ultima sedinta am cercetat-o cu atentie pe ocupanta locului 2: e intr-adevar cam slabanoaga, cred ca nu are mai mult de patruj' de kile dar are frate niste buze de nu-ti mai iei privirea de la ele!

vineri, 8 martie 2013

Tristeti provinciale

                 De 8 martie sunt putin tristounette. Mai devreme Matei mi-a dat  un poem scris in stilul lui     caracteristic. Miruna mi-a recitat poezia lui Nichita si mi s-au umezit ochii. In urma cu o saptamana amandoi mi-au facut martisoare si-au fost chiar cele mai frumoase martisoare primite.
Azi am zi libera, ascult Chopin si incerc sa ma conving ca mi-e bine. 











joi, 7 martie 2013

Blogger (aproape) consacrat

Dintotdeauna am fost cam salbatica, desi am tanjit dupa prieteni, dupa grup, dupa distractie. Cum am avut parte de cele de mai sus, intr-o forma sau alta, am strambat din nas si am revenit in barlogul meu caldut si confortabil. Am avut putini prieteni, dar toti au ales alte orizonturi mai prietenoase, au apucat calea strainatatii si drumurile ni s-au separat. De la o varsta incolo greu iti mai faci prieteni, mai ales daca esti mai pretentios, mai carcotas si mai comod, cum e cazul subsemnatei. Si nu, nu am reusit sa-mi fac prieteni din randul familiilor cu copii, nu ca sunt fitoasa sau elitista, dar fug ca dracu’ de tamaie de muieri care vorbesc numa’ despre copiii lor, despre cum sa tratezi racelile, despre remedii naturiste, beneficiile consumului de usturoi  si mobila de la  Ikea. Vreau oameni simpatici, calzi, deschisi, neblazati, fara fasoane, cu simtul umorului, oameni placuti langa care sa ma simt in largul meu.

Dar daca in viata reala nu ma laud ca am multi prieteni, asta nu inseamna ca nu profit din plin de ceea ce gasesc in sfera virtualului. De cand am descoperit blogareala si ideea de blog simt ca golul ala creat din cauza lipsei unei gasti de prieteni aproape ca s-a umplut. Sigur ca nu se compara cu acea prietenie, dar am descoperit oameni pe care parca ii stiu de-o viata, care imi sunt tare dragi, carora le cunosc nuante sufletesti , pe care ii citesc cu sufletul la gura si cu certitudinea ca ceea ce citesc depaseste (ca emotie si nu numai) multe pagini de literatura.

Bunaoara, stiu ca A. pare usor artagoasa si cam rece, dar ascunde o sensibilitate care pe mine pe copleseste; e o mama atat de devotata si de imaginativa, cum rar mi-a fost dat sa vad. Cand scrie despre manutele fetitei ei sau cand evoca amintirea vreunui bunic mi se umezesc ochii de emotie.

B. este ceea ce se numeste o femeie care ma complexeaza: desteapta, dezinvolta, mama eroina cu trei copii. O citesc cu drag si o admir.

.. si mai sunt si alte cateva nume despre care as putea vorbi, dar nu e momentul acum.

M. este o tipa care-mi place tare mult, cred ca blogul si scrisul ei sunt cel mai aproape de sufletelul meu. O citesc cu mare drag si cred ca niciodata nu m-a dezamagit ce am citit. Am vrut sa mai las cate un comentariu la ceva scris de ea, dar niciodata n-am indraznit. Cand am facut-o am dat cu bata-n balta; am profitat de o postare despre nestiinta ei in ale blogaritului si am cerut si eu o mana de ajutor; probabil ca M. s-a enervat, ca mi-a sters comentariul. Avea dreptate sa se supere, asa ca nu i-am purtat pica. Dar nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut un comentariu de la ea cu o leapsa cu premiu. Se pare ca e vorba de popularizarea unor bloguri care ii plac si care nu prea au „followers”- nu stiu exact ce vrea sa inseamne asta, dar presupun ca e vorba de vizitatori, cititori, care la mine lipsesc cu desavarsire.

Ce sa zic, am fost luata total  prin suprindere. Desi  blogul meu e decent, simplu, de familie, si fara absolut nicio pretentie (spun asta fara falsa modestie) si acum tremur de frica la gandul ca vreun cunoscut ar sti de existenta lui. E spatiul meu intim, scriu in joaca si sa nu uit. In afara de A. careia i-am cerut ajutorul cand l-am deschis n-am pomenit nimanui. De aceea, gandul de a cauta „followers” (sau de a spera sa-i castig) nu ma incanta nicicum. Dar asa cum in teorie autorii de jurnale nu se gandesc sa publice ce scriu, dar totusi o fac si, in adancul lor stiu ca o vor face la un moment dat, tot asa sunt si eu, dovada ca nu am facut blogul privat. Dar nici nu vreau sa fie cunoscut. Cum e vorba aia : vreau sex, dar sa raman virgina.

Asa ca draga M., nu stiu daca vei citi postul asta, dar accept leapsa asa de fan, m-am distrat teribil si mi-a placut ideea. Din cand in cand mai avem nevoie si de putina introspectie- asa, sa fiu si putin filosoafa.

 Iata si raspunsurile mele  (cu intarziere, dar au fost motive obiective pentru care am tot amanat)

1.Remuşcări sau regrete?
Ca am avut o tinerete prea cuminte. Ca sunt in continuare prea cuminte si cuviincioasa.

2. Ce vicii aveţi?
Cafeaua, la tigari am renuntat.

3. Când eraţi mici, ce voiaţi să vă faceţi când o să fiţi mari?
Doctorita, ca majoritatea fetitelor. Mai tarziu: profesoara. Profesoara am fost doar trei luni. Mai mult n-am rezistat.

4. Un motiv pentru care v-aţi trage pe loc o pereche de palme.
Mai multe motive : Cand ma grabesc sa judec. Cand stramb din nas inainte sa „gust”; Cand ma vaicaresc din orice, dar nu fac nimic sa schimb lucrurile. Cand pierd vremea cu prostii in loc sa ma joc cu odraslele sau sa citesc. Cand din comoditate las sa treaca sansa de a testa/face ceva nou.

5. Cu ce vă încărcaţi bateriile?
Cu prezenta celor dragi. Cu muzica si amintiri dragi. Cu certitudinea ca exista si oameni frumosi.

6. Ce vă scoate din sărite?
Marlania.

7. De ce vă e cel mai frică în viaţă?
De boala si saracie. De razboi si moarte. De teroare. De lipsa de sansa.


8. Ce vă place cel mai mult la poporul român?
Ca nu luam nimic in serios, totul da in bascalie. Ca ne pricepem la toate si ca avem o parere despre toate. Ca suntem calzi si ospitalieri, chiar daca uneori vine dintr-un complex de inferioritate. Ca suntem sentimentali si dispusi oricand sa ajutam.Ca suportam si chiar iubim cainii vagabonzi. Ca nu uitam sa ne pomenim mortii.

E paradoxal ca toate cele de mai sus ma si enerveaza la culme- depinde de starea de spirit.


9. Care ar fi cel mai frumos cadou pe care aţi vrea să-l primiţi de la partener?
Sa se mai duca si el la sedintele cu parintii.


10. Ce v-aţi dori pentru blogul vostru?
Mai mult timp sa scriu. Mai multa culoare. Sa stiu sa-l personalizez putin.

11. Cea mai mare dorinţă pentru următorul an.
O vacanță in afara- altundeva decat la bulgari. Sa ajung sa zbor cu avionul, sa nu mor proasta. Sa nu se prabuseasca avionul ( la cat imi e de frica, ar fi culmea!)



miercuri, 6 martie 2013

Uite hoata, nu e hoata!

Am plecat mai devreme de la serviciu si am fost sa o iau pe raraita noastra de la gradi. Cand i-am vazut zambetul larg de fericire si coditele carliontate saltand vesele in timp ce topaia de bucurie si mi se arunca in brate m-a apucat asa o ciuda ca nu am mai mult timp sa stau cu ei, ca vor asocia copilaria mai degraba cu bona decat cu mama sau tata- desi in timpul liber incercam din rasputeri sa indreptam lucrurile si sa ne dedicam exclusiv lor. Chiar daca uneori se lasa cu frustrarea ca pentru mine nu mai am timp deloc.

Asadar savuram momentul intalnirii si hai in pas strengar spre casa! Ne-am oprit in drum sa fac niste cumparaturi . Facem cumparaturile si nu ii refuz nimic din ce imi cere. Gumita, jeleuri... margelele negre stralucesc de bucurie. Toate bune si frumoase , dar a trebuit sa avem parte de o intamplare nostima care ne-a cam modificat starea de fericire absoluta.

Ajunsa la casa platesc si dau sa ies, dar aparatul bipaie stanjenitor, semn ca sunt sanse mari ca magazinul sa fi fost calcat de vreun hot.
Evident ca toate privirile se indreapta spre mine si casiera ma cerceteaza cu un aer interogativo-acuzator.
-Doamna, nu stiu ce se intampla, dar e o eroare, nu se pune problema sa fi furat ceva.
-Haideti sa vedem ce poate fi, poate aveti ceva in geanta si nu stiti!
Ii apreciez diplomatia, putea sa-mi spuna direct: Hai, fetito, arata geanta sa vedem ce-ai furat!
Constat cu placere ca vanzatoarele din ziua de azi sunt din ce in ce mai simpatice si mai profesioniste si deschid larg geanta. Ceea ca vad imi da niste nelinisti mai mult decat metafizice. In geanta mea nu cred ca mai putea intra nimic, atat era de burdusita. Scot portofel, chei, o agenda, o carte si cartela de acces de la serviciu -asta sa ma dau mare si sa le arat ca nu asa o terchea-berchea-si le pun pe tejghea. Pun geanta in fata aparatului si aparatul bipaie din nou. Scot runda a doua: un deodorant antiperspirant ( ii precizez casierei ca e propriu si personal), scot, din ce in ce mai incurcata, hartii, retete de prajituri, teste de scoala pentru Matei, facturi platite si neplatite, retete, medicamente. Incerc din nou aparatul, iar bipaie. Injur in gand, vanzatoarea da semne de oboseala. Intr-un colt al gentii gasesc al doilea antiperspirant (tipa face ochii mari si crede ca asta e dovada ). Cu jumatate de gura ii spun ca e tot propriu si personal si deschid capacul sa-l vada ca e folosit. Mi-e jena sa mai tot scot din geanta, ca e un haos total: rujuri fara capac, capace de rujuri, evident, hartii, hartiute, ambalaje de dulciuri si nu numai, bonuri de tot felul, zeci de monede ( mi s-a rupt exact compartimentul de maruntis si de cand ma tin sa umplu pusculitele maimutelor), servetele umede si uscate, pixuri, memory-stick, doi biscuiti de care am uitat si s-au faramitat in geanta- si nu cred ca am enumerat tot..
Simteam cum imi ard obrajii si cum tovarasa de suferinta priveste dezarmata coada care se formase in urma mea, oamenii nervosi intrebandu-se ce se intampla. Cand vad ca  in geanta nu au mai ramas decat doua tampoane pe care n-am avut curajul sa le scot ( in spatele meu era un barbat care privea amuzat), am mai facut o incercare si al dracului aparat tot a bipait. Casiera s-a indurat si mi-a curmat supliciul – a facut o manevra la un alt aparat si mi-a zis ca e ok, ca  pot trece linistita. Cred ca se vedea totusi  pe fata mea ca nu eram o hoata.

Cand dau sa plec , stoarsa de vlaga si cu nervii prastie, Miruna ma ia sa-mi spuna ceva la ureche. In buimaceala aia uitasem de ea.
-Ce e, galusca? Scuze ca a trebuit sa astepti atat!
-Mama, cred ca mi-as dori foarte, foarte mult sa zbor ca o pasare!
-Cum asa??!!
-Asa!!! Si s-a intors fluturandu-se coditele, semn ca nu vrea sa dezvolte subiectul.

Trecand prin fata aparatului care acum tacea malc, m-am intrebat de ce si-a dorit Miruna sa poata zbura exact in acel moment? O fi fost plictisita si exasperata de atata asteptare? Cert e ca si eu am simtit ca vreau sa zbor, de fapt zburam deja  dupa asa un martiriu. Sa fi fost, totusi, nenorocitele de tampoane? Sau cineva, acolo sus, nu ma iubeste, si-a vrut sa-mi faca o farsa?

Sunt la o varsta venerabila

Ma suparase foarte tare in cursul diminetii, doua zile la rand, si-am venit acasa afisand ostentativ o mutra nu tocmai prietenoasa. Stiu ca metoda asta functioneaza intotdeauna, pot sa-i aplic eu cea mai dura pedeapsa si nu pare prea afectat. In schimb nu suporta sa ma vada suparata, mai ales daca supararea tine mai mult de cateva ore.
Da sa ma pupe, intorc capul a dispret.
-Am o supriza pentru tine! si, cu mainile la spate, incearca sa scoata din maneca (la propriu) si urmatorul as.
Nu cedez. Ma gandesc ca iar a mazgalit un desen cu inimioare, floricele si vorbe dulci cu care crede el ca ma da pe spate ( de cele mai multe ori chiar ma da pe spate, nu sunt chiar asa afurisita si insensibila pe cat vreau sa par)
A ramas descumpanit, cu mainile la spate, cu asul inca in maneca  cu o privire de catelus spasit.
Ma gandesc imediat ca poate sunt prea dura, totusi...

-Hai, arata-mi odata!
Nici tonul rastit nu l-a descurajat. Imi arata mandru un martisor cu chipul lui incadrat de fundite rosii, un kitsch nici macar induiosator.
-Scuze, mama, abia azi ni l-au adus, ar fi trebuit sa ti-l dau mai devreme. Ma enervez cand realizez ca e 5 martie. Nesimtitii care fac tot felul de "cadouri personalizate"si ii ademenesc pe saracii copii prin scoli nici macar nu au avut decenta sa le aduca acest "martisor" pe 1 martie, ci tocmai pe 5! Hotarata sa le fac scandal, iau martisorul si  mormai ceva de genul "Mda, grozava supriza"!
Mai sta ce mai sta, se gudura pe langa mine, forteaza lucrurile, se lipeste de mine. Raman glaciala.  Incepe sa ma flateze, ca e expert. Maini moi si rugatoare imi mangaie gatul si obrajii.
-E incredibil ce piele fina ai la varsta ta!
-Ha? Sar ca un arc. Asta mai lipsea, sa ma faca si batrana, acum cand ma apropii vertiginos de patruj' de ani si sunt foarte vulnerabila la acest subiect. Cum adica "la varsta mea"? Dupa cum spui, zici ca as avea 60 ani, nu 37!
-Nu, nu asta am vrut sa spun! 37 de ani e o varsta tare frumoasa! E O VARSTA VENERABILA!

Cireasa de pe tort. Evident ca supararea (mai mult aparenta decat reala) mi-a trecut. Stiu ca el a crezut ca sensul cuvantului"venerabil" e dat de verbul " a venera". Si uite  asa am ajuns eu sa fiu venerata la o varsta venerabila.




luni, 4 martie 2013

Viata merge inainte

Dupa  parastas am fost la cimitir sa aprindem o lumanare. Mormantul, cascat  infricosator in urma cu o saptamana,  asteptand sa il inghita fara mila si pentru totdeauna pe cel plecat dintre noi, era acum frumos nivelat si florile usor ofilite odihneau cuminte pe pamantul reavan mirosind deja a primavara. Lumina blanda de martie  ne-a dat o senzatie de liniste si impacare.
Viata merge inainte. Suntem inca  tineri si ne bucuram zilnic de rasetele si ghidusiile copiilor nostri. Avem inca puterea si trufia de a alunga gandul propriei morti sau de a-l proiecta undeva, intr-un timp nedefinit si foarte, foarte indepartat.

duminică, 3 martie 2013

Il pronunta pe R!

Se harjoneau si era inevitabil sa se ia la harta. Matei o necajea, razand, si ea a protestat, ofuscata : Nu e nimic de ras!  Cum Matei continua, repeta, enervata, ca nu e nimic de ras. La un moment dat Matei ii spune : Repeta ce-ai zis mai devreme! Ea, tot mai enervata : Am zis ca nu e nimic de RAS!!!!!
- Mama, ai auzit si tu ce am auzit seu ? Miruna il pronunta pe R! Nu mi-a venit sa-mi cred urechilor. Am pus-o si eu sa repete si sa pronunte mai multe cuvinte: fara nicio indoiala ca  nu ne inselaseram.
Si ea era tare emotionata si  mandra de marea realizare. Gata, de-acum e fetita mare , si nu maie.

 Asadar azi, 3 martie, in anul de gratie 2013, la frumoasa varsta de 4 ani si 5 luni, fetita noastra l-a pronuntat (aproape)corect pe R.

Parca deja mi-e dor de momentele cand se prezenta simplu " Ma cheama Miiuna" sau cand se bucura de o jucarie, o clamita, o rochita si zicea "E foaite fiumoasa, mama !"

Dileme fotbalistice

-Mama, fotbalistii scriu povesti ?
-!!??Nu, nu cred, de ce ma intrebi asta?
-Cine e Hans Christian Andersen?
-Un celebru  autor de povesti, ma mir ca n-ai auzit de el, doar a scris atatea povesti pe care cu siguranta le-ai citit ! Dar care-i legatura cu fotbalul?
- Am crezut ca e mijlocasul de la Manchester United!

Nota1: am verificat si intr-adevar un anume Anderson joaca la Manchester
Nota 2: stiu ca e o prejudecata , dar imaginea unui fotbalist scriind literatura tine de domeniul fantasticului; asta ca sa ma exprim elegant.