Zambiti, va rog!

II tarasc dupa mine la Targul de turism de weekendul trecut in ideea sa gasim un sejur de vis pe o insula prietenoasa, departe de lumea dezlantuita. La noi in familie democratia e litera de lege, asa ca le cer intotdeauna parerea in legatura cu destinatia aleasa. Judecand dupa mutrele lor posomorate si plictisite, numa’ de asta n-au ei chef, intr-o zi insorita de weekend... Mai ales Matei, care ratase o intalnire cu gasca. Trecem fara graba pe langa zecile de standuri cu oferte care mai de care mai imbietoare, bani sa ai si fericirea e la o semnatura si un avans distanta! Ne invartim insa in cerc, cu bratul din ce in ce mai incarcat de pliante. Copiii tot mai plictisiti si nerabdatori sa ne intoarcem. Pustiu’ bombane incontinuu, de zici ca-l adusesem la taiere si nu la vacante pe meleaguri exotice. Chiar eram hotarata sa ma intorc si sa-l trimit pe d-l Goe in concediu la tasu-mare la tara, sa inteleaga si el ca fitele costa, o domnisoara cu chip angelic de la o agentie de turism ma invita sa iau un loc si sa-mi spun dorintele. Nu mai stau pe ganduri si ma asez in fata fetei si pe loc raman ca prostita la vederea unei asemenea frumuseti: zambet irezistibil, ten de portelan, creol pe deasupra, buze senzuale, privire galesa , ochi tiviti de gene matasoase, par lung, frumos piepatanat , care-i incadra minunat chipul de zeita. Imi zic in gand ca viata e al dracului de nedreapta. Ii spunem fetei ce dorim, facem o simulare de sejur, bla-bla, fata numai zambet, noi numai zambet. Ca serviciile sa fie complete , domnisoara ne intreaba daca dorim ceva de baut, refuzam politicos, copiii insa protesteaza , ei ar vrea un suc (sarmanii oropsiti, daca acasa nu cumparam suc decat in cazuri exceptionale, cum prind momentul, cum ar bea suc cu galeata). Dumneaei se ridica si merge sa le aduca micilor pofticiosi ceva suc. Face cativa pasi, cocotata pe niste tocuri de diva, ocazie pentru noi sa-i admiram silueta de vis si, mai ales, posteriorul apetisant. Ma uit la Matei caruia fizionomia i s-a schimbat complet. De unde avea o mutra acra acum fata ii e toata un zambet. Suspina, fericit si parca coplesit:
-In sfarsit, cineva ma face sa zambesc! Fata asta frumoasa mi-a inseninat ziua!
Sarmanul copil... Maica-sa il plictiseste de moarte, noroc cu prezenta benefica si providentiala a don’soarei. Ma uit si la domnul sot. Lui rarerori i se citeste ceva pe chip, dar parca vad si la el un licar in priviri. Imi propune ca, in cazul in care ne hotaram sa luam un pachet turistic de la frumusata mica, sa mearga el sa achite costurile... Nu pot sa nu apreciez pe loc generozitatea si spiritul de sacrificiu...

Publieşaten

O aud fredonand ceva cunoscut

-          -Ce canţi tu acolo, primadona lu’ mama?

  Se fastaceşte putin.  Ezita - sa-mi spuna , sa nu-mi spuna... Intr-un final raspunde: cantam Publieşaten

-          Ce melodie e asta, o intreb eu, contrariată.

-            Nu stiu, am auzit-o la desene, o canta pescarusul din Mica sirena.

-          -  Aha.. Ia mai cant-o o data, ca mi se pare cunoscuta. Si dupa aia o cantam impreuna.

Dupa linia melodică am realizat imediat ca era vorba de N’oubliez jamais.  Publieşaten, zici, o intreb, amuzata, dar si induiosata. Ca stim noi pe cineva care  a fredonat toata copilaria : Sa fim copii/ pentru inc-o zi/ Pe HAINELE / Iar sa ne rotim...

Si mai era si in romana !  Scuza mea e ca nu me rotisem niciodata pe cai de lemn.. dar ce cautau HAINELE in toata povestea asta zau ca n-am inteles niciodata... 

 

D'ale lu' Matei

Ø  De ceva vreme o striga pe sora-sa Mindilica. Mindilica in sus, Mindilica in jos toata ziulica.

- Matei, de ce ii spui asa ? Ce inseamna Mindilica?

- Vine de la englezescul mind. Asta inseamna ca are minte multa, ca e desteapta.

In privirea Mirunei citesc o licarire de mandrie. 

- Dar e un cuvant cu ghilimele, intelegi tu, mama, adauga el, si imi face cu ochiul , complice.

Miruna e usor nedumerita, dar nu se mai complica sa inteleaga ce a vrut sa spuna frate-su. Asa sunt fratii mai mari, cam ciudati, nu -i intelegi intotdeauna.

Ø  -Matei, mai fa si tu putina ordine in camera ta, ca e totul vraiste!

- Dar mie asa imi place! E modul meu de a trai!

Ce ti-e domne  si cu generatia asta, sa-ti fixezi asa de timpuriu  un modus  vivendi....

Ø  E suparat si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni. Taica-su se apropie de el si incearca sa-l mangaie parinteste pe crestet. La care eL : - NU te apropia la mai putin de un metru de mine! Aste e spatiul meu vital!

         Mda.. Daca e spatiul lui vital nu ne bagam... :)

Sleeping angels

 Miruna, 

Nespus de frumos dormeai o noapte blanda/ Zambeai in somn, iar eu stateam la panda/Sa nu te trezesc sa tulbur visele tale

 Matei,

 Aproape adolescent si totusi copil

Mirela

Mirela  era de departe cea mai frumoasa din clasa: ochi verzi de pisica, parul lung si  negru ca abanosul si pielea alba ca laptele, exact ca in povesti.  Cam dolofanica in clasa I  pentru ca, la sfarsitul clasei a 8-a, sa fie o diva absoluta si sa puna  pe jar inimile tuturor baietilor. 

Mirela, pe langa ca era foarte frumoasa, avea marea sansa de a avea o ruda in strainatate, matusa ei era maritata cu un italian. Veneau anual sa-si viziteze rudele din satul giurgiuvean unde legaturile cu strainatatea se realizau exclusiv prin cei doi-trei soferi de TIR.  Mirela era o aparitie de senzatie si venea  imbracata cu haine la care noi ne uitam precum Cosette la papusa din vitrina. Pe langa haine venea la scoala cu tot felul de maruntisuri: pixuri de toate felurile si creioane colorate, gume de sters  de  toate formele  si culorile. O singura data mi-a daruit si mie o guma de stres pe care, evident ca n-am folosit-o , mi s-ar fi parut un sacrilegiu,  ci ma multumeam sa o privesc, sa o miros si sa o ating ca pe o comoara nepretuita. In zadar am asteptat cu sufletul la gura sa mai primesc ceva, sacul cu comori a fost definitiv inchis pentru umila-mi persoana.

Matusa Mirelei nu a putut avea copii.  Italianul ei era batran si urat ca dracu. Mirela ne arata poze si eram contrariata de faptul ca un strain poate fi atat de urat, cand noi ne asteptam sa semene cu printul  din poveste.  In final am inteles ca a facut un pact cu sora-sa (aka mama Mirelei) sa  nasca un copil pe care sa-l adopte. Asadar Mirela noastra s-a pricopsit cu un frate si el frumos de pica. E adevarat ca tatal lor era un tip de un farmec iesit din comun: acordeonist intr-o trupa, canta la nunti,  pletos cu mustata, ochi verzi de te innebuneau; defila cu Mercedesul second hand adus din Italia printre carute cu tarani si multimea de gura-casca, parca era dintr-un film de Kusturica.  Nevasta-sa-cotofana absoluta, acra si tafnoasa cat cuprinde.  Dar contrastele se atrag, se stie...

Fratele Mirelei a luat drumul Italiei. Ne povestea cum a plans, mititelul, si isi implora parintii sa nu il dea altora, de erau cat pe ce sa se razgandeasca. Dupa ceva vreme, Mirela a adus la scoala sute de  poze cu micul instrainat care  zambea cu gura pana la urechi, langa alti copii la fel de zambitori si de relaxati ca si el.  Atunci am simtit ca fericirea asta trebuie sa insemne: un copil zambind liber dintr-o poza color. M-am uitat la ceva cateva poze ale mele in care o clasa de pionieri priveau timorati spre aparatul foto. Copii inregimentati, copii fara copilarie si fara culoare. Si iar am simtit un val de frustrare si neputinta.

Mirela , pe langa ca era o frumusete, era si „desteapta la scoala”, cum zic oamenii la tara. Chestie care chiar ne umilea pe toti- sau mai bine zis, pe toate. Lua intotdeauna premiul I. La sfarsitul clasei a 5-a am fost in prima mea tabara scoala si evident ca  Mirela a facut furori. Ce haine frumoase avea, ce par sublim, ce ochi!  Toti baietii erau lesinati dupa ea, inclusiv ala de-mi placea mie mult de tot – ma fermecase cu ochii lui  verzi  si  cu toalele mai acatari, avea blugi, puslamaua,  care la vremea respectiva erau o raritate.  Dar eu cu ce sa-l cuceresc ? Aveam niste haine oribile si nici nu eram cine stie ce frumusete. Printul din poveste avea ochi tot pentru domnisoara Mirela, care savura din plin acest succes fantastic. O facea intr-un mod aproape pervers, ca imi venea  sa o linsez. Intr-o zi mi-am calcat pe mandrie si i-am cerut niste haine cu imprumut. Stiu ca mi-a imprumutat, dar mi-a cerut sa fac ceva umilitor, javra naibii.  Spre suprinderea mea, nu imi mai amintesc ce anume mi-a cerut sa fac.  Cert e ca m-am umilit, eu, intruchiparea orgoliului. Am primit la schimb  niste haine „made in Italy” , dar efectul scontat a fost  zero- dumnealui nu a catadicsit sa-mi arunce nici macar o privire, de la inaltimea ochilor lui frumosi. Plus ca  era baiatul sefului de post, rasfatat si el de soarta ca si Mirela, sa-i ia dracu’ pe amandoi! Am fost furioasa, umilita, dar mi-a trecut. Pana la urma, timpul le vindeca pe toate.   

Au trecut anii, eu am plecat la liceu la Bucuresti , Mirela a ramas in satul natal.  S-a casatorit devreme, a fugit cu unul, l-a inselat apoi, a fost parasita de al doilea si de atunci n-am mai stiut nimic de ea . Dupa alti cativa ani ne-am intersectat la o nunta , ea canta cu tatal ei si se cuplase cu chitaristul trupei.  La fel de frumoasa, supla, cu o voce de privighetoare. M-a privit, m-a recunoscut si am mai stat putin de vorba, intre doua cantari. In ochii ei de pisica am simtit o umilinta fara margini. Eu eram la Bucuresti, la facultate, ea ramasese la tara si canta la nunti.  In sinea mea am jubilat. Om sunt si eu....

Au trecut alti ani de atunci ... Cand era la casa parintilor ei, Mirela locuia aproape de cartierul tiganesc. Toti tiganii se aciuasera pe la casa lor si primeau niste firimituri facand diverse munci. Anul trecut am luat si noi o tiganca sa ne ajute la vie si asa am aflat ca Mirela a plecat in Italia, cu toata familia, si s-a casatorit cu un italian bogat, dar foarte gelos. Asa zicea tiganca.O fi  simtit italianul ca  asa  o frumusete nu trebuia scapata din ochi....

Drumurile mele si-ale Mirelei s-au separat definitiv, dar sunt convinsa ca as recunoaste-o imediat daca as vedea-o, chiar si dupa atatia ani.  In sinea mea sunt convinsa ca a fost  pe undeva  victima frumusetii , a succesului si  a „norocului” ei. Cred ca a cautat sa fie iubita si n-a fost sau, poate a fost  vesnic in cautare de atentie si rasfat, asa cum a fost obisnuita toata viata si tocmai de-aia nu s-a putut opri la un singur barbat sau la o singura iubire. Cine stie...

Eu insa  pot spune ca  viata s-a revansat fata de mine. Si nu doar viata, ci si baiatul care m-a umilit atunci , acordandu-i toata atentia rivalei mele. Si s-a revansat din plin,  oferindu-mi o poveste de iubire cu printi si printese care se  iubesc  patimas, se casatoresc , traiesc fericiti impreuna ( probabil pana la adanci batraneti) si au impreuna doi copii reusiti.

Asta a fost povestea mea... ca de  n-ar fi fost nu s-ar mai fi povestit...

De ziua ta...

-          Mai aveti copii? ma intreaba ecografista  cu o privire preocupata.

-          Da, mai am unul, ii raspund cu vocea gatuita de emotie si neliniste.

-          Ce aveti?

-          Baietel, abia reusesc sa articulez.

-          Foarte bine, ca se pare ca acum veti avea o fetita...

Aproape ca am urlat de bucurie cand am auzit vestea pe care o asteptam cu atata speranta.  Si in 30 septembrie, intr-o zi  in care  toamna calduta ma mangaia cu lumina ei galbuie, am nascut o fetita  rotofeie si dragalasa. Au trecut de atunci 6 ani si nu ma mai satur de dragalasenia ei.  La multi ani, draga Miruna, iti spun printre soapte ca-mi place.. totul la tine si ca mi-esti draga ca ochii din cap.  Sa ai in continuare  o copilarie senina si fii fericita, indiferent de forma si culoarea  in care fiinta ta mica  imbraca  fericirea....