Dormea cu o expresie de candoare pe care numai un copil o poate avea. Dar tusea revenea si chinul se prelungea..
Intr-un final s-a trezit de-a binelea, tusea nu se mai oprea. A deschis ochii si cand m-a vazut, expresia de chin si de neputinta s-a transformat intr-un zambet cald. Dormi, fetita mica, mama e aici...dar n-a mai adormit, a intins manutele spre mine ca pentru o mica imbratisare si mi-a soptit la ureche : "ubec". Nu mi-a venit sa cred, asa ca am intrebat-o, tulburata:
- Ce spui, iubita mea, mai spune o data ca n-am auzit
- Ubec, mama..Mut...
Nu stiu daca a fost surpiza acestei neasteptate declaratii de iubire suprema venita din partea fetitei mele sau emotia de a auzi declaratia asta bine cunoscuta spusa in forma identica de doi posesori de sprancene spataresti, dar am simtit ca ma topesc toata. Cu riscul de a fi patetica, spun cu mana pe inima ca fericirea era acolo, ca as fi putut sa intind bratele, cum facuse Miruna mai devreme, si i-as fi simtit consistenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu