In drum spre casa, in metrou, dau sa ma asez. Un miros greu de suportat ma face sa ma razgandesc. Vad un loc liber in vagonul vecin , langa o mama cu doua fetite. Ma apropii, ma asez si nu pot sa nu ma bucur de ceea ce vad: doua papusele- una de vreun an si ceva, cu carlionti blonzi, ca ai Mirunei, sta in brate la maica-sa si bea lapte dintr-un biberon. Cealalta de vreo trei ani, cu niste ochi mari, negri, migdalati sta cuminte si-si priveste surioara.
La un moment dat, mama scapa biberonul. I-l ridic si zambesc fetitei. Se uita mirata la mine si schiteaza si ea un zambet. Fara a-mi multumi, mama apostrofeaza copilul: Vezi ce proasta esti, am scapat biberonul din cauza ta! Si sterge tetina biberonului cu mana cu care se tinuse de bara jegoasa, dupa care indeasa biberonul in gura fetitei. Abia atunci o observ si pe mama: neingrijita , acrita, fara nimic duios in gesturi si in priviri. Fata mare statea nemiscata, de parca cineva o lipise de scaun intr-o pozitie fixa . Cea mica se pare ca s-a saturat de baut lapte si a refuzat biberonul, care a cazut jos pentru a doua oara. Am repetat gestul, dar pana sa-i dau biberonul, mama a inceput sa zgaltaie copila si sa –si reinceapa tirada: Reao ce esti, stai ca-ti arat eu tie: Cristina, ia cheama tu babaul! La care aud vocea mica si tematoare a surioarei: Vino babaule si mananc-o pe X! Cea mica a inceput sa planga , speriata, la care mama i-a indesat iar biberonul in gura si o zgaltait-o ! Taci si mananca , ca acum vine babaul si te mananca el pe tine! Copila, terifiata, a continuat sa inghita , dar era clar sa nu mai voia, insa a fost amenintata pe rand ba cu babaul, ba cu nenea, ba cu ursul, ba cu nu stiu ce monstru. Si de fiecare data, surioara cea mare era cea care ii „chema”. Sarmana copila, incerca sa se tina tare si sa se supuna mamei ei, dar nu avea decat trei ani si cu siguranta ca imaginea lui bau-bau nu o incanta prea tare!
La un moment dat fetita mare a indraznit sa se miste, incercand sa schimbe pozitia. Mama s-a isterizat si de data asta, a luat-o de urechi si a prevenit-o ca, daca se mai misca din locul ala, o sa-i „sparga fata”.
Cea mica nu mai voia sa manance lapte, insa mama n-a renuntat: a trecut la biberonul de ceai. Fetita incerca sa se opuna, biberonul cadea in praful de pe jos, dar mama nu ceda: chema pe rand aceleasi personaje de temut si zgaltaia copila, care, evident , nu se oprea din plans, ba dimpotriva; mama incerca sa-si inchida gura, la propriu, cu biberonul de ceai; copila mare, tremurand toata de frica, chema babaul fara incetare, si eu simteam un mare nod in gat si nevoia acuta de a o lua la bataie pe nenorocita, i-as fi luat fetitele si le-as fi luat acasa fara ezitare, numai sa le scap din iadul ala.
Oamenii priveau, unii dezaprobator, dar nimeni nu zicea nimic.
Mi-am retinut cu greu lacrimile, furia ajunsese la limita. M-am ridicat si am trecut in celalalt vagon. La un moment dat- tacere, probabil ca fetita se straduia sa mai inghita cateva guri de ceai. Cand sa cobor, aud cum fetita urla ca un animal chinuit. De pe peron, nu stiu cum de am mai avut puterea sa privesc cum bestia lovea ghemotocul ala mic.
Am ajuns acasa si parca aveam creierul si sufletul golite. Mi-am imbratisat copiii si numai gandul ca ar fi putut fi copiii acelei femei imi dadea fiori reci pe sira spainarii. In acelasi timp nu puteam sa-mi scot din minte imaginea carliontilor blonzi si a ochilor aceia mari, umbriti de gene dese, in care citeai nu inocenta copilariei, ci spaima si teroarea.
Traim intr-o lume aberanta, in care orice nemernic are dreptul sa dea nastere unui copil si sa aiba pretentia de drept de viata si de moarte asupra lui.
Cel mai probabil fetele vor ingrosa randul femeilor batute si umilite si care, la randul lor isi vor bate copiii, ca doar asta e singura lor posibilitate de a -si face recunoscuta autoritatea. Asa a fost dintotdeauna si asa va fi intotdeauna. E trist ca milioane de copii sunt in situatia asta. Si cazul de azi a fost unul bland.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu