Stropi de lumina

We will rock you

-Mama, cum a fost concertul?
- Foarte misto a fost! I-am povestit despre Kempes, despre Cargo, ascultase deja cateva melodii...
Data viitoare cand mai mergem la un concert rock vrei sa mergi cu noi?
- Hmmm, nu stiu ce sa zic. Mai purtau  domnii aia peruci?
-Cum asa? Despre ce peruci vorbesti?
-Pai toti au parul lung si am crezut ca au  peruci!
In hohote de ras  (mai ales ale tatalui ex-purtator de peruca)  ne mai serveste  una: - Sincer, eu prefer muzica de la Kiss FM. Muzica rock e ca vocea Mirunei atunci cand urla si face istericale!

Intre noi fie vorba, vocea lu' Kempes e de o suavitate sublima  comparativ cu  vocea primadonei noastre  intr-o criza de nervi.

Metehnele romanilor

Daca vrei sa vezi dimensiunea josniciei si a meschinariei nu ai decat sa mergi la un eveniment unde se mananca gratis. Atunci se poate observa cu usurinta cat de subtire e obrazul fiecaruia (sau gros, dupa caz). Si nu, nu e vorba intotdeauna de oameni care o duc greu cu banii si pentru care chiar ar conta sa salveze o masa, de cele mai multe ori sunt oameni plin de functii si pretentii care lasa jos orice eticheta si isi umfla burtile fara jena, ba isi mai iau si acasa.
Nu stiu daca asta se intampla numai la noi ( ma gandesc ca pana la urma natura umana e aceeasi, poate sunt mici diferente locale, culturale etc.) dar la romani chestia asta capata forme de-a dreptul grotesti. De la oamenii saraci care se calca in picioare sa apuce o portie de fasole si carnati de Ziua Nationala, din mila municipalitatii, pana la romanii care isi aleg un sejur undeva numai si numai daca e de tip all inclusive (si neaparat isi iau mancare in servetel, sa aiba pana la urmatoarea masa, ca doar "au platit"), totul e un spectacol sinistru despre degradare si umilinta.

Stiu ca nu-ti poti alege originea, dar simt adesea ca e o povara care apasa greu. Si, mai mult decat originea, apasa greu trecutul nostru comunist. Cred ca de aici ni se trag multe din apucaturile care nu prea ne fac cinste, altfel nu-mi explic de unde obsesia pentru mancare si pentru micul furtisag, pentru "relatii" si invarteli, pentru fentarea legii si pacalirea celuilalt, fara jena si fara ezitare. In fabricile comuniste se fura orice, absolut orice. O cunostinta povestea ca lucra la o cofetarie si-si baga oua in sutien. Mama mea povestea ca, insarcinata cu mine, profita de proeminenta burtii pentru a fura cativa stiuleti de porumb de la "colectiv". Daca aveai "pile"  te "descurcai". La cozi cu cat dadeai mai mult din coate- la propriu- cu atat aveai sanse sa "apuci" ceva. Nu puteai obtine nimic din ce ti se cuvenea fara sa dai "o atentie". Femeile priveau cu jind sapunurile "Fa" si le puneau intre rufe, dar nu ele erau fericitele beneficiare, ci un medic, o asistenta, o secretara sau o vanzatoare la Alimentara. Daca aveai norocul sa primesti din strainatate un pachet de cafea, inghiteai in sec si-l pastrai pentru cineva mai important decat umila-ti persoana. Desi au trecut mai bine de doua decenii de cand traim in democratie e la fel, ba inca si mai rau. Se da in continuare spaga peste tot, si unele spagi sunt de domeniul incredibilului ( cand ma gandesc la sarmanele sapunuri Fa imi vine sa rad). Legea exista, dar aplicarea ei lipseste cu desavarsire. Pilele functioneaza la fel, se fura in continuare ca in codru. Ne place la nebunie inghesuiala, cand se formeaza o coada la ceva se opreste toata lumea sa vada     „ ce se da”. Inca se mai cumpara cantitati mari de carne care se pastreaza la congelator. Ne luam case la curte sa putem face un gratar. Gratarul e obsesia romanului. Si mancarea in general. Asa ca nu ma mira ca ne imbuibam fara jena la evenimentele unde mancarea e moca.

Deci de la comunism ni se trage – trage concluzia filosoafa din mine.Aproape ca m-am induiosat gandindu-ma la sarmanul popor roman care a suportat vitregiile vremurilor si a ajuns in halul in care a ajuns.

Despre succes

De la serviciu ma duc glont acasa sa mananc. Avem o bona intelegatoare si mamoasa care stie ca sunt rea de foame . Dupa care ma duc sa preiau stafeta, sa stau cu maimutele in parc pana la caderea intunericului. Asezata pe o banca si avand cel mai adesea parte de vecini care mananca seminte si scuipa cojile pe jos sau chiar pe mine ( aproape ca trebuie sa ma feresc sa nu-mi aterizeze o coaja in plina figura, cu asa indarjire se scuipa cojile si se consuma minutatul continut uleios, adevarat elixir al placerii in Romanika, sportul nostru national prin excelenta), urmaresc cu privirea codita carliontata a don’soarei mele, asigurandu-ma ca falfaie in raza mea vizuala. Nici nu mi-e greu s-o identific in marea de pici : intr-o continua alergatura, cu o verva neobosita, intotdeauna inconjurata si, se pare, adorata de cei trei buni prieteni ai ei toti baieti , colegi de gradinita. Rar se joaca cu fetitele, dar cu cei trei magnifici formeaza un grup bine inchegat , de ti-e mai mare dragul. Miruna se pare ca e sufletul grupului, e da tonul la toate, ea alearga cel mai tare, in ciuda faptului ca e fetita . Se pare ca baietii s-au resemnat cu gandul ca e cea mai buna alergatoare ( pentru copii alergatul si jocurile care implica alergare/alergatura raman in continuare cele mai distractive), asa ca alerga cuminti in urma ei. Cand ne hotaram sa plecam pentru baieti e o drama. Unul dintre ei a suspinat „Ah, trebuie sa pleci. Pa, frumoaso!” Altul, care ne insoteste jumatate din drumul de intoarcere, vrea sa ii dea un pupic in fiecare seara. La inceput Miruna a acceptat amuzata, apoi s-a lasat din ce in ce mai greu pupata, pentru ca in ultimele zile sa refuze categoric , amuzata si ofensata in acelasi timp, cum ii sta bine unei domnisoare care vrea sa placa: cocheta si totusi cuviincioasa. Asa ca asistam la adevarate batalii, Miruna nu se lasa pupata , dar , ca sa-l faca pe vajnicul pupacios sa fiarba in suc propriu, il intreaba daca mai vine si seara urmatoare, ca poate atunci va obtine ce-si doreste cu atata ardoare. Se pare ca Fat frumos chiar isi face sperante, ca seara urmatoare, de cum vine in parc,isi cauta din priviri printesa si un zambet de fericire ii lumineaza fata: Miiuna, tze bine ca ai venit! Hai sa ne zucam! Si la despartire isi mai incearca sansele, dar primadona nu se lasa convinsa cu una cu doua si tot face pe mironosita, dar asa se intretine flacara pasiunii, nu?

Asta sub privirile amuzate ale noastre, parintii protagonistilor idilei, si, mai ales, ale lu’Matei care se vede treaba ca gandeste : Ce ti-e si cu picii astia....

.. Matei care face si el furori in randul fetelor. Cum si el e campion absolut la alergat si , in plus, il are si pe vino-ncoa, fetele chicotesc in jurul lui si adora sa se lase fugarite si  prinse ( asta a fost dintodeauna un semn de "imi placi", indiferent de generatii).  Dar Matei e un timid, in cazul lui fetele sunt cele care se inghesuie sa-i fure un pupic. Cea mai mare adoratoare il sufoca literalmente, il pupa cu atata ardoare si-l rasfata cu apelative de genul „printul meu”, „scumpi”, „iubitule”, ca ma sufoca pana si pe mine. Ah, si fetele au descoperit un truc sa ajunga la inima lui Matei : vin sa se joace cu Miruna, au grija de ea, chestie care mie imi convine de minune, dar Matei nu pare prea impresionat..

Succesul copiilor mei vine sa ma consoleze pentru insuccesul meu atunci cand eram de varsta lor si multi ani dupa aceea. Insa dupa atata frustrari si asteptare a recunoasterii frumusetii (macar a celei interioare)a venit si vremea mea si cel mai rasunator succes l-am avut la consort, care nu m-a lasat pana nu m-a luat de nevasta. Si se vede treaba ca oaresce succes mai am si acum, dar mai multe nu spun.... Asta ca sa ma alint si eu putin, ca asa mama, asa fiica...

Si, revenind la succesul maimutelor mele, cine ar ramane insensibil la asa niste frumuseti? ( asa, ca fiecare cioara isi lauda puii...)

Declaratie de amor

Miruna : Mama, te iubesc pana la cer si inapoi si cat o suta de pamanturi!
Dar cand ma superi te iubesc pana la copac!

Botezul baschetbalistului

Primul cantonament din cariera lui de baschetbalist nu a fost unul lipsit de peripetii. A facut rosu in gat si in primele zile a stat mai mult in camera, cu febra , amaraciune si dor de casa.  Noroc ca niste parinti, mai mamosi din fire, nu s-au putut abtine si s-au dus sa-si vada odorul, asa ca i-au dus si bolnavului nostru medicamente. Am fost, deci,  medici la distanta , am administrat antibiotic prin telefon si am incercat sa
stavilim dorinta copilului de a se intoarce in cuibul parintesc.

Cand l-am vazut la gara cu parul murdar si ciufulit, tarandu-si trolerul cu aerul cuiva care vine dintr-o mare actiune de explorare, mi s-a parut ca e cel mai frumos copil din lume. Si cand i-am vazut si sclipirea din ochi in momentul in care ne-a reperat pe peron imi venea sa-l mananc.

La plecarea din gara, ca un baiat mare si initiat ce era, a dat mana cu baietii mai mari pe care i-a cunoscut in tabara si de la care a invatat legenda lui Bloody Mary si bancuri cu Bula. Am zambit putin incurcati cand ne-a spus bancul si cand Bula replicat „ Danga-balanga, mi-ai spart c...le cu ranga”. Nu era momentul sa-i facem morala, ar fi putut spune orice enormitate si noi tot cu drag l-am fi privit. Evident ca a intins coarda si ne-a rugat sa dormim cu el. Puiul mamei, a dormit o saptamana printre straini, cum sa-l refuz? A doua zi dimineata a plusat si a vrut sa-l lasam sa faca o cursa de masini la prima ora. Sigur ca da, cu draga inima. Ar fi putut sa ne ceara si luna de pe cer si tot am fi gasit o solutie sa i-o aducem. A speculat din plin momentul. Hotomanul nu se dezminte, escrocheria sentimentala nu-i e deloc straina.

Cand i-am desfacut bagajul o parte din haine miroseau infiorator. La inceput am crezut ca e naftalina, insa era Ben Gay, cred ca golanii mai mari , colegi de camera, sterpelisera un tub de la bunicii reumatici si ii fugarisera pe fraierii mai mici.

Asadar, odata cu primul cantonament, baiatul meu a primit botezul de baschetbalist.

Si, chiar daca e  mort de slab  in hainele largi, nu-i sta deloc rau in echipamentul de baschet.