De la serviciu ma duc glont acasa sa mananc. Avem o bona intelegatoare si mamoasa care stie ca sunt rea de foame . Dupa care ma duc sa preiau stafeta, sa stau cu maimutele in parc pana la caderea intunericului. Asezata pe o banca si avand cel mai adesea parte de vecini care mananca seminte si scuipa cojile pe jos sau chiar pe mine ( aproape ca trebuie sa ma feresc sa nu-mi aterizeze o coaja in plina figura, cu asa indarjire se scuipa cojile si se consuma minutatul continut uleios, adevarat elixir al placerii in Romanika, sportul nostru national prin excelenta), urmaresc cu privirea codita carliontata a don’soarei mele, asigurandu-ma ca falfaie in raza mea vizuala. Nici nu mi-e greu s-o identific in marea de pici : intr-o continua alergatura, cu o verva neobosita, intotdeauna inconjurata si, se pare, adorata de cei trei buni prieteni ai ei toti baieti , colegi de gradinita. Rar se joaca cu fetitele, dar cu cei trei magnifici formeaza un grup bine inchegat , de ti-e mai mare dragul. Miruna se pare ca e sufletul grupului, e da tonul la toate, ea alearga cel mai tare, in ciuda faptului ca e fetita . Se pare ca baietii s-au resemnat cu gandul ca e cea mai buna alergatoare ( pentru copii alergatul si jocurile care implica alergare/alergatura raman in continuare cele mai distractive), asa ca alerga cuminti in urma ei. Cand ne hotaram sa plecam pentru baieti e o drama. Unul dintre ei a suspinat „Ah, trebuie sa pleci. Pa, frumoaso!” Altul, care ne insoteste jumatate din drumul de intoarcere, vrea sa ii dea un pupic in fiecare seara. La inceput Miruna a acceptat amuzata, apoi s-a lasat din ce in ce mai greu pupata, pentru ca in ultimele zile sa refuze categoric , amuzata si ofensata in acelasi timp, cum ii sta bine unei domnisoare care vrea sa placa: cocheta si totusi cuviincioasa. Asa ca asistam la adevarate batalii, Miruna nu se lasa pupata , dar , ca sa-l faca pe vajnicul pupacios sa fiarba in suc propriu, il intreaba daca mai vine si seara urmatoare, ca poate atunci va obtine ce-si doreste cu atata ardoare. Se pare ca Fat frumos chiar isi face sperante, ca seara urmatoare, de cum vine in parc,isi cauta din priviri printesa si un zambet de fericire ii lumineaza fata: Miiuna, tze bine ca ai venit! Hai sa ne zucam! Si la despartire isi mai incearca sansele, dar primadona nu se lasa convinsa cu una cu doua si tot face pe mironosita, dar asa se intretine flacara pasiunii, nu?
Asta sub privirile amuzate ale noastre, parintii protagonistilor idilei, si, mai ales, ale lu’Matei care se vede treaba ca gandeste : Ce ti-e si cu picii astia....
.. Matei care face si el furori in randul fetelor. Cum si el e campion absolut la alergat si , in plus, il are si pe vino-ncoa, fetele chicotesc in jurul lui si adora sa se lase fugarite si prinse ( asta a fost dintodeauna un semn de "imi placi", indiferent de generatii). Dar Matei e un timid, in cazul lui fetele sunt cele care se inghesuie sa-i fure un pupic. Cea mai mare adoratoare il sufoca literalmente, il pupa cu atata ardoare si-l rasfata cu apelative de genul „printul meu”, „scumpi”, „iubitule”, ca ma sufoca pana si pe mine. Ah, si fetele au descoperit un truc sa ajunga la inima lui Matei : vin sa se joace cu Miruna, au grija de ea, chestie care mie imi convine de minune, dar Matei nu pare prea impresionat..
Succesul copiilor mei vine sa ma consoleze pentru insuccesul meu atunci cand eram de varsta lor si multi ani dupa aceea. Insa dupa atata frustrari si asteptare a recunoasterii frumusetii (macar a celei interioare)a venit si vremea mea si cel mai rasunator succes l-am avut la consort, care nu m-a lasat pana nu m-a luat de nevasta. Si se vede treaba ca oaresce succes mai am si acum, dar mai multe nu spun.... Asta ca sa ma alint si eu putin, ca asa mama, asa fiica...
Si, revenind la succesul maimutelor mele, cine ar ramane insensibil la asa niste frumuseti? ( asa, ca fiecare cioara isi lauda puii...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu