- Urmeaza statia Grozavesti, cu peronul pe partea dreapta – aud zilnic vocea feminina care ma anunta ca trebuie sa ma urnesc de pe scaunul pe care dormitez si sa ma pregatesc de o noua zi de munca. Ei bine, acum multi, multi ani, parca intr-o alta viata, aceleasi vorbe, spuse poate de aceeasi voce , ma faceau sa tresar de emotie si sa simt cum fluturasii din stomac se trezesc la viata si flutura nestingheriti din aripi, fara a mai putea fi controlati. Pentru ca peste cateva minute aveam sa-l intalnesc, intr-o camera de camin (oare era ticsita de postere cu rock-star-uri? chiar nu-mi mai amintesc) si sperand sa-l gasesc singur sau macar fara amicul Jean, pletosul blond care o cam intimida pe fata cam sfioasa si cam tocilara care intra in lumea studentimii cu multa teama , dar si cu mult entuziasm.
-Urmeaza statia Costin Georgian, cu peronul pe partea dreapta – aud zilnic vocea feminina care ma anunta ca trebuie sa ma urnesc de pe scaunul pe care dormitez si sa ma pregatesc sa cobor si sa o iau catinel spre casa. Inainte sa ma opresc la chioscul de la gura metroului sa le cumpar ceva celor doua maimute( ca vesnic ma cotrobaie prin geanta in cautarea a ceva bun) ridic uneori privirea si-mi amintesc cum acum multi, multi ani, parca intr-o alta viata,ma intorceam de la serviciu aproape de miezul noptii si ma uitam la nivelul superior al peronului sa vad daca ma asteapta, uneori imi facea surpize si se ascundea dupa pilonii statiei de metrou, sa am motive sa-l bombam ca iar a adormit, ingratul, in timp ce eu munceam cate 12, chiar si 15 ore pe zi, cu inconstienta pe care ti-o da tineretea.
Asa ca drumul meu zilnic serviciu-casa nu inseamna numai rutina si iar rutina, inseamna uneori si un suras in coltul buzelor si o emotie cuibarita in suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu