Hora Unirii

Tocmai scriam in postul anterior despre chinul memorarii poeziilor comuniste si iata ca aseara imi spune Matei ca are de invatat o poezie.

-Pai invat-o!
-Pai am vrut sa o invat, dar n-am reusit si  am zis sa o invat cu tine!
- Ete na, de cand inveti tu poeziile cu mine?
-Am zis ca ar fi mai usor sa o invat cu tine! Pentru ca, se smiorai el, nu inteleg nimic din e vrea sa spuna poezia asta!

Nu mor de placere sa aud la serbari sau la alte evenimente scolaresti poezii recitate fara pic de entuziasm, de dragul de a distra parintii si de a arata competentele didactice ale invatatoarei. La serbarea de la sfarsitul anului trecut au avut un recital tematic: iarna. Am ascultat sute de strofe despre iarna- la un calcul grosso-modo fiecare copil a spus cate 3 poezii de caciula x 30 de copii, asa ca am aflat tot ce se poate afla despre zapada-nea-omat si alte sinonime, despre fulgi-stelute de nea, sanius, mosi si oameni de zapada, iarna, iarna si iar iarna si, cum oricum nu sunt prietena cu frigul, am ajuns sa urasc anotimpul asta atat de drag doamnei invatatoare, din moment i-a dedicat 3 ore de poeme si a chinuit 30 de copii. A fost un spectacol sinistru sa-i vezi pe copii in semicerc, facand un pas in fata , recitand plictisiti, timorati sa „nu se incurce” si asteptand apoi sa recite si ceilalti 29 ca le vina randul pentru urmatoarea poezie si tot asa, asta in blitzurile aparatelor foto care imortalizau momentul de glorie!

Asa ca, cu constatarea amara ca personalul didactic scolit pe vremea comunistilor nu renunta la a-i obliga pe copii sa memoreze poeziile inainte sa le inteleaga, ii iau hartia din mana cu gandul sa-i dau o mana de ajutor. Cand vad despre ce poezie e vorba raman siderata: era vorba de „Hora Unirii”, cred ca toata lumea care a apucat vremurile de trista amintire  o stie : „ Hai sa dam mana cu mana/Cei cu inima romana....” Mai sa fie, nu se poate sa dai unui copil de clasa a doua sa invete asa ceva. - Mama, ce inseamna „Iarba rea din holde piara?„ Versul asta mi-era atat de familiar si m-am vazut imediat cu cravata de pionier si cu creierul atat de spalat incat nici macar nu ma intrebam ce sunt alea „holde”, eram obisnuita sa recit fara sa inteleg ce spun. Am strans din dinti ca sa nu-i spun copilului  ” Transmite-i doamnei ca mama ta ti-a zis ca nu e nicio problema daca nu o memorezi si  daca are ceva de comentat sa ma sune! Daca nu, sa-ti dea un insuficient, mare paguba!”

Nu a mai fost nevoie. Dupa ce a bifat prima strofa memorata,  l-am gasit dormind cu mana la tampla, semn ca macar s-a straduit. „Hora Unirii” astepta pe perna, indignata ca nu i se acorda atentia cuvenita unui poem patriotic.