marți, 17 iunie 2014

Back in town



Viata s-a reasezat cuminte in matca ei. Si noi ne iubim parca mai mult decat oricand... 

Am cam tradat blogul cu Facebookul. Dar, cum spunea cineva, Facebook-ul e neant, e clipa. Dar asta e, ma declar invinsa si imi asum nevoia de exhibitionism. La cum ma cunosc, o sa-mi treaca...
.
De o vreme sunt pe nisipuri miscatoare.  A fost interesant, m-am jucat putin , a fost ca o aruncare in valuri, m-am racorit, mi-a priit,  dar am cam obosit.
Si simt ca e cam dezordine, asa ca am hotarat sa fac putina curatenie. Am inceput prin a elimina balastul. Acum mi-a ramas sa sterg praful.  Sper sa gasesc timp si determinare.


 Altfel , life goes on , copiii cresc,  lui Matei i-au aparut cosuri pe fata, dar si multi gargauni in cap si ne e tot mai greu sa facem fata felului lui de a fi ,  e indaratnic si carcotas pana la exasperare. Miruna e o scumpete de fetita, calda si lipicioasa, dar si ea isi face simtita nevoia de autonomie.  E tot mai baietoasa, joaca fotbal si pe maidan si pe tableta, se harjoneste si are vesnic  genunchii plini de vanatai . Fac echipa buna, se joaca mult impreuna, se parasc pentru maruntisuri, dar  se acopera cand se lasa cu pedepse si mustruluieli serioase. 

Mda...ordinary  family picture...

Cam atat... o postare mult prea serioasa si atat de seaca si de telegrafica.  Sper sa –mi revin si sa revin cu povestioare mai dragalase si un ton daca nu mai hazliu, macar mai degajat.  Si  mai sper sa regasesc resurse pentru prafuitul blog, Facebookul e ca o pitipoanca imbracata colorat si provocator  si care starneste, vai, atatea  priviri indiscrete si pofticioase...si e greu sa-i rezisti.  Dar... om trai si-om vedea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu