la 2 ani..

Nu poate sa-si pronunte numele, i-a fost mai la indemana sa-si spuna Lala. Lalaconi. Ne-am dorit-o foarte mult, inca de pe vremea cand eu si tatal ei eram doi pustani, mergeam la concerte la Colibri si ascultam "Draga Miruna" , visand ca intr-o buna zi sa avem si noi o fetita cu numele asta frumos. Visul ni s-a implinit, ii avem pe Miruna si pe Matei si ne sunt tare dragi. Cuvintele nu prea ma ajuta azi, cand emotiile sunt asa de mari.
La multi ani Miruna, sa ai o copilarie senina ca privirea ta!

Familia noastra

Familia noastra in viziunea si pe limba Mirunei :

Mama o, tata o, Lala fafa e , Tis bebe o (sau bebe e, in functie de perceptia de moment) ( in traducere: Mama e mare, tata e mare, Miruna e mica si Matei e un baietel mare/mic)
Exista si varianta stilizata, cu sufixele despre care am tot scris.
Gata e ultima oara cand mai pomenesc despre asta, risc sa devin obositoare , desi pe mine ma induioseaza de fiecare data.

Inaintea marelui eveniment

Toti ai casei suntem raciti. Cand tusim la unison formam un cvartet de exceptie. Cel mai suferind dintre noi este domnul si stapanul casei care se vaicareste si se indoapa cu medicamente de parca a dat de ceasul mortii. Mostenire de familie, se pare :)
Ma amuza teribil si mi-e tare drag cand il vad asa de vulnerabil in fata unei banale raceli. Cine a zis ca oamenii mari nu simt nevoia sa se alinte mai-mai ca un copil ?

Ca tot veni vorba de alintaturi : in ultima saptamana sufixele Mirunei nu au mai facut corp comun decat in cazuri foarte rare si chiar au inceput sa-si dispute aprig intaietatea : daca pana ieri lac-ul detinea suprematia ( mamalac, tatalac, Tizalac, dadalac si nunulac, etc, singurul care facea exceptie era Lalaconi ), coni-ul a inceput sa castige teritoriu si mamalacul a fost mai mult mamalaconi, tatalacul s-a transoformat in tataconi, Tizalacul in Tizaconi samd. Floricelele lingvistice ale Mirunei ne amuza copios si ne ajuta sa trecem mai usor peste perioada asta destul de agitata. Agitata pentru ca in cateva zile Lalaconi a noastra face doi ani si a doua zi hop revin in campul muncii. Zilele astea sunt ultimele « de huzur », dupa care reintru in circuitul exasperant metro, boulot, dodo. Am inima stransa ca in fata unei catastrofe iminente.

cu "b", nu cu "p"

Sa tot fi trecut juma' de an de cand unei rude de-ale mele, mai slobode la gura de felul ei, i-a scapat nu porumbelul , ci un cuvant care incepe tot cu "p". Asta nu avea cum sa treaca de urechile fine ale maimutei mele celei mari, asa ca era inevitabil sa ne ia la intrebari. I-am explicat noi, ca orice parinti respectabili ce suntem , ca e un cuvant urat pe care-l folosesc mai ales manelistii (saracu Matei i-am indus asa o mare aversiune fata de categoria sus-amintita, incat a asculta manele echivaleaza cu raul suprem); Am gresit de doua ori- am mintit copilul, cuvantul cu pricina e folosit de o categorie mult mai larga, uneori chiar de oameni " de bine" ( nu neaparat in sensul iliescian al termenului), si, doi la mana, nu trebuie sa fii un fin psiholog ca sa stii ce inseamna tentatia interzisului.
Fie ca il spunea in soapta , dar suficient de tare incat sa se faca auzit, fie ca il intercala in alte cuvinte si il pronunta cu aerul cel mai inocent din lume, cuvantul respectiv devenise prilej de mare exaltare.
Intr-un final i-am zis ca nu e mare branza sa pronunte un cuvant , fie el si urat, ca pana la urma e un cuvant ca oricare altul si ca poate sa-l pronunte cand vrea si cat vrea, daca il fascineaza atat de tare. Bineinteles ca , odata cazut in banalitate, cuvantul cu "p" avea sa fie rostit din ce in ce mai putin si, intr-un final, abandonat ca o jucarie stricata.
Zilele trecute il aud ciripind:
-Mama, vreau sa-ti spun un banc , dar sa stii ca nu este cu "p", ci cu "b"
Iti amintesti tu de cuvantul ala urat, dar asta nu e urat, ca incepe cu "b"
M-a pufnit rasul... Uite ca a ajuns mucosul meu de 6 ani sa-mi spuna bancuri cu Bula !

sufixe (continuare)

Cu ajutorul sufixului-minune Miruna continua sa alinte si sa se alinte. Numai ca a simtit ea ca sufixul cu pricina nu mai are aceleasi valente magice si s-a gandit sa aduca ajutoare. Lui "lac" i l-a adaugat pe "cuni", astfel ca eu m-am pricopsit cu apelativul "mamalacuni"; daca pana acum erau momente cand ramaneam insensibila la primul semn de miorlaiala, la asa o inovatie gramaticala profunda ma declar bouche bee.
Din aceeasi categorie mai citez : pisilacuni, cacalacuni, dadalacuni, Lililacuni (Lili e soricica ei de plus si deocamdata regina plusurilor; pentru restul e suficient sa cititi primul cuvant si aveti si traducerea)

revedere

Matei a fost plecat la tara la bunici pentru doua saptamani si se intoarce azi.
Ma pregatesc de reintalnirea cu el ca si cum m-as pregati pentru o intalnire cu un iubit imaginar, adica am niste emotii cat casa, ma tot foiesc, ma uit la ceas, ma uit pe geam… Ma obisnuisem sa-i aud in fiecare seara vocea mica, timida , care capata la telefon un usor accent hilar, parca un accent “de la tara”. Imi povestea cate-n luna si –n stele, de la jocurile noi invatate de la fete ( e singurul baiat intre o armata de fete, toate mai mari decat el), pana la micile barfe care ii ajunsesera la ureche despre vecinii bunicilor. Deh, asa e cand te joci cu fetele , te molipsesti de gustul pentru intriga si cancan.
A fost putin dezamagit ca nu am putut veni noi sa-l luam .Aseara i-a spus verisoarei lui, pe un ton grav : “ Tu ti-ai revazut familia, abia astept sa o revad si eu pe a mea “
Nu stiu cum or suporta unii sa nu-si vada copiii cu lunile, chiar cu anii. In anii negri ai comunismului trebuia sa te intorci la serviciu la trei luni dupa nastere. Uluitor ! Cei mai multi ii duceau la bunici, de obicei la tara, unde ramaneau pana incepeau scoala. Altii cresteau tarati prin tramvaie inghetate la primele ore ale diminetii si dusi in crese neprietenoase si sordide, unii parinti chiar ii incuiau in casa , asteptand sa vina celalat parinte cu care facea tura inversa.
In zilele noastre sunt putini copiii langa care mamele raman cel putin doi ani. Fie ca sunt femei care pun cariera pe primul plan, fie ca merg sa munceasca in strainatate impinse de saracie, tot mai multe mame isi lasa copiii in grija bonelor sau a rudelor.
Cand ma gandesc la toata tristetea unui copil lipsit de prezenta de neinlocuit a mamei realizez ca suntem niste privilegiati.

Later edit :
Se duce la ghetute , incearca sa si le puna singura in picioare si da comanda : Pac ! (parc)
- Miruna, mergem in parc putin mai tarziu !
- Pacalaaaaaac, spune cu o voce mieroasa
- Cu cine vrei sa mergi tu in parc ?
- Mama ! si vazandu-ma inca indecisa : Mamalac !

- Miruna, vrei masline ? ( intrebare retorica, ar manca masline oricand )
Si cum nu putea sa refuze asemenea oferta tentanta, raspunsul nu putea fi decat un hotarat «dadalac »…

sufixe

Miruna , la nici doi ani, a inceput sa descopere cum poti sa mangai, sa flatezi sau chiar sa manipulezi prin cuvinte. A simtit ea ca un cuvant spus intr-un anume fel poate s-o induplece pe mama sa-i dea putin suc sau sa trezeasca in tata energii nebanuite si pofta de joaca dupa o zi istovitoare la serviciu. Ei bine, marea inventie este un sufix amarat dar, asa amarat cum e , poate avea un nebanuit efect asupra interlocutorului , asa ca uzeaza de el din plin !
Ei bine, sufixul cu pricina este « lac » : e suficient sa-l adauge la cele cateva cuvinte pe care le pronunta si efectul e garantat ! Noi devenim mamalac, respectiv tatalac, Matei este « Tizalac », ousorul devine « oulac » , cand plecam « pa » spune « papalac », sucul ( denumire generica pentru orice fel de bautura dulce- ca e limonada, compot sau , mai rar, suc propiu-zis ) este « fuculac » Asteptam sa vedem cum tot vocabularul ei se modifica, sub actiunea benefica a nastrusnicului « lac » Asa ca povestea continua…

inceput

M-am hotarat si eu la spartul targului sa intru in randul lumii si sa-mi fac blog. Spun la spartul targului fiindca in mai putin de o luna redevin om al muncii, asa ca timpul liber va fi mai mult decat un lux. Dar simt ca trebuie s-o fac, ca prea mult am amanat momentul.
Cochetez cu idea de blog inca de dinainte de a o avea pe Miruna si de atunci m-am tot sucit si m-am tot invartit, as fi vrut si n-as fi vrut, pe de o parte mi-as fi dorit sa am ceva " al meu " in care sa stochez amintiri, impresii, vorbe, culori, nuante, ganduri " serioase " si nimicuri de zi cu zi, pe de alta parte imi spuneam ca nu am timp pentru asa ceva, ca e prea " la moda ", ca e o forma de exhibitionism emotional care e strain felului meu de a fi.. Si asa au trecut mai bine de doi ani si tare mi-e ciuda ca n-am lasat un singur cuvintel despre trairile noastre din anii astia si ca singurele amintiri sunt inchise in cateva zeci de foldere cu fotografii si filmulete, atat..

Aseara, cand am culcat-o pe Miruna, am simtit cum isi strange pumnul si si-l ghemuieste intr-al meu ( gest pe care –l credeam demult abandonat, asa adormea candva, acum adoarme altfel) si mi-a fost ciuda ca aproape ca uitasem gestul asta care mi-era deosebit de drag. Si cu siguranta ca ca peste cativa ani l-as fi uitat cu desavarsire. Asa ca s-a produs declicul si mi-am zis : Gata, a venit momentul, imi fac si eu blog, acum ori niciodata!

In plus, marturisesc ca sunt cititoare de bloguri si mi se pare ca unele sunt adevarate pagini de literatura. Blogul mi se pare o super inventie, ai, in sfarsit ocazia sa spui si tu ceva si, culmea, sa mai fii si citit, chiar daca tu esti singurul tau cititor sau, in cazuri fericite, consortul, o amica, o matusa , in fine, cineva care da doi bani pe scrisul tau ; nu mai vorbesc de bloggerii de calibru, in cazul carora exista sute, poate mii de oameni care asteapta cu sufletul la gura o noua postare.
Asa ca plonjez si eu in oceanul de bloggeri, desi nici macar nu stiu sa inot. Chiar si ABC-ul ideii de blog imi e complet strain, dar ma inscriu la cursuri, sectia incepatori. Si pornesc la drum fara a avea oaresce veleitati literare. De fapt, anunt din start ca va fi, intr-o proportie covarsitoare, un blog de mamica, cu dulcegariile de rigoare. Imi asum insa aspectul asta si imi si acord circumstante atenuante. Pai despre ce altceva sa scrii cand esti mama cu norma intreaga , cand viata se limiteaza la perimetrul casa- gradinita-parc si cand tot ce tine de copiii tai capata o importanta planetara ?
Sper, insa, ca o sa mai scap cateva vorbe si despre altceva decat despre copii. S-o mai auzi, de undeva, din spatele cortinei, si vocea mea, cea autentica, neindulcita de siropuri materne.
Odata dat startul pornesc la drum plina de avant!