revedere

Matei a fost plecat la tara la bunici pentru doua saptamani si se intoarce azi.
Ma pregatesc de reintalnirea cu el ca si cum m-as pregati pentru o intalnire cu un iubit imaginar, adica am niste emotii cat casa, ma tot foiesc, ma uit la ceas, ma uit pe geam… Ma obisnuisem sa-i aud in fiecare seara vocea mica, timida , care capata la telefon un usor accent hilar, parca un accent “de la tara”. Imi povestea cate-n luna si –n stele, de la jocurile noi invatate de la fete ( e singurul baiat intre o armata de fete, toate mai mari decat el), pana la micile barfe care ii ajunsesera la ureche despre vecinii bunicilor. Deh, asa e cand te joci cu fetele , te molipsesti de gustul pentru intriga si cancan.
A fost putin dezamagit ca nu am putut veni noi sa-l luam .Aseara i-a spus verisoarei lui, pe un ton grav : “ Tu ti-ai revazut familia, abia astept sa o revad si eu pe a mea “
Nu stiu cum or suporta unii sa nu-si vada copiii cu lunile, chiar cu anii. In anii negri ai comunismului trebuia sa te intorci la serviciu la trei luni dupa nastere. Uluitor ! Cei mai multi ii duceau la bunici, de obicei la tara, unde ramaneau pana incepeau scoala. Altii cresteau tarati prin tramvaie inghetate la primele ore ale diminetii si dusi in crese neprietenoase si sordide, unii parinti chiar ii incuiau in casa , asteptand sa vina celalat parinte cu care facea tura inversa.
In zilele noastre sunt putini copiii langa care mamele raman cel putin doi ani. Fie ca sunt femei care pun cariera pe primul plan, fie ca merg sa munceasca in strainatate impinse de saracie, tot mai multe mame isi lasa copiii in grija bonelor sau a rudelor.
Cand ma gandesc la toata tristetea unui copil lipsit de prezenta de neinlocuit a mamei realizez ca suntem niste privilegiati.