Toti ai casei suntem raciti. Cand tusim la unison formam un cvartet de exceptie. Cel mai suferind dintre noi este domnul si stapanul casei care se vaicareste si se indoapa cu medicamente de parca a dat de ceasul mortii. Mostenire de familie, se pare :)
Ma amuza teribil si mi-e tare drag cand il vad asa de vulnerabil in fata unei banale raceli. Cine a zis ca oamenii mari nu simt nevoia sa se alinte mai-mai ca un copil ?
Ca tot veni vorba de alintaturi : in ultima saptamana sufixele Mirunei nu au mai facut corp comun decat in cazuri foarte rare si chiar au inceput sa-si dispute aprig intaietatea : daca pana ieri lac-ul detinea suprematia ( mamalac, tatalac, Tizalac, dadalac si nunulac, etc, singurul care facea exceptie era Lalaconi ), coni-ul a inceput sa castige teritoriu si mamalacul a fost mai mult mamalaconi, tatalacul s-a transoformat in tataconi, Tizalacul in Tizaconi samd. Floricelele lingvistice ale Mirunei ne amuza copios si ne ajuta sa trecem mai usor peste perioada asta destul de agitata. Agitata pentru ca in cateva zile Lalaconi a noastra face doi ani si a doua zi hop revin in campul muncii. Zilele astea sunt ultimele « de huzur », dupa care reintru in circuitul exasperant metro, boulot, dodo. Am inima stransa ca in fata unei catastrofe iminente.
Sanatate multa pentru voi, sa va faceti bine repejor! Oblojiti-l pe cel mai mare, asa-s ei, le place sa se simta rasfatati cand sunt bolnaviori:)
RăspundețiȘtergereAndra, multumesc ca mai lasi din cand in cand un comentariu in calitate de unic cititor :)
RăspundețiȘtergereInca n-am suflat niciunui cunoscut vreo vorba despre blog, cred ca m-as simti super stanjenita sa stiu ca X sau Y citeste aiurelile mele (aici ma alint si eu putin, deh...)Dar nu cred ca voi mai ramane mult timp in anonimat, vreau si eu o mica glorie literara, acolo...
De celalalt alintat am eu grija , desi nu-mi fac probleme ca ar uita sa-si ia pastilele:) Stai sa citeasca si el postul asta (in calitate de al doilea cititor) si sigur imi mananc papara!