miercuri, 16 noiembrie 2011

Intoarcerea la origini

Imi face un numar de istericale. Incerc sa o calmez, nu se lasa. E pornita rau. Cand epuizez orice incercare de a dialoga cu ea parasesc camera . Asa se face, am citit eu in manuale de „educare” a parintilor :)
Nu se lasa, se tine dupa mine si continua sa-si faca numarul. Atunci o inchid in camera sa se calmeze. In secunda urmatoare incepe sa urle : Voi fi cuminte, voi fi cuminte! Nu cedez si o las cateva minute singura, cu usa inchisa, desi stiu ca, in semn de protest, va face pipi pe ea.
Asa se si intampla.. Bineintes ca dupa ce realizeaza ca nu e nostim sa stea uda fleasca incepe cu remuscarile „Mama, nu mai fac, promit. Mama, n-am vrut sa te supar, te rog frumos sa ma ierti.”
Se lipeste de mine, ma ia in brate. Ce sa-i fac, o iert, mai ales ca e spasita ca un catel umil si ma asigura ca un episod ca asta nu se va mai intampla in vecii vecilor.
Pun sa clatesc in lighean hainele ude de pipi. Se uita la mine cu mare interes, vag contrariata.
Ce faci acolo, mama?
Nu scap ultima ocazie de a-i reprosa ca a facut o prostie, ca m-a suparat si ca ar fi trebuit sa o las asa, „uda feaca”
Nu ia in seama lectia de morala, ci continua sa ma studieze atenta, fascinata de miscarea mainilor mele. Dar de ce nu le spala masina? Si cum faci cu mainile, poti sa-mi arati si mie, sa spal si eu?
Brusc realizez ca ea nu m-a vazut niciodata spaland, ca pentru ea e o activitate complet necunoscuta.
In timp ce manutele se balacesc in ligheanul albastru, incercand sa imite miscarile sigure ale manilor mele, mintea mea deruleaza imagini din copilarie, cu mama si bunica aplecate asupra albiei din lemn cumparata de la tiganii rudari , aceeasi albie in care ne „scalda” in fiecare sambata, mirosul de sapun de casa, rufele aburinde are , odata uscate pe „culme” , miroseau a curat si proaspat cum n-am mai simtit niciodata de atunci.
Apoi derulez imagini cu mine aplecata aproape zilnic in cada de rufe, impartind aceasta nobila activitate cu domnul consort si sentimentul de uimire si fascinatie atunci cand ne-am cumparat prima masina de spalat automata- sentiment care nu m-a parasit multa vreme, cred ca ma mai tine si acum...

Ma intreb cum va fi cand Miruna le va povesti nepotilor ei cum a vazut-o in cateva randuri pe mama ei spaland rufe in lighean. Sau cine stie cu moda anti-progres va fi atunci si lumea se va intoarce la origini si va prefera sa spele hainele cu sapun de casa , „bio”, intr-o albie cumparata daca nu de la tiganii rudari, macar dintr-un targ de obiecte arhaice.

Un comentariu:

  1. ah, da, prima masina de spalat, ce fericire!
    Si aceleasi amintiri le am si eu cu "copaia" de lemn in care bunicile frecau rufele cu sapun de casa, lasand la sfarsit "otrepele", varianta arhaica a lavetelor

    RăspundețiȘtergere