Trebuie sa-mi iau permis de port arma si sa invat sa trag cu pusca. Dupa ce ca dau un purcoi de bani pentru un apartament intr-unul din cele cel mai oribile cartiere posibil si verile sunt groaznice din cauza cainilor vagabonzi care latra toata noaptea, acum peisajul s-a diversificat cu prezenta catorva ciori. Au aparut vara trecuta. Fix la ora 5 incepeau sa croncane si nu se opreau pana la 6 cand ceasul suna nemilos a desteptare. De doua zile de cand a venit caldura au reaparut simpaticele inaripate. Si sunt consecvente, isi respecta orele de reprezentatie. Daca cu cainii m-am mai obisnuit cat de cat, cu ciorile mi-e imposibil, croncane de ar trezi si mortii din groapa. Imi vine sa plang, sa urlu, sa le prind si sa le sucesc gaturile, sa le inchid nenorocitele de pliscuri. Dar sunt total neputincioasa si nu -mi ramane decat sa injur printre dinti si sa sper ca intr-o buna zi ma voi muta intr-un oras frumos, curat, cu oameni prietenosi zambindu-ti chiar si fals, mi-e totuna, dar sa nu mai prind picior de caine vagabond si de cioara. Daca la lista asta modesta as putea adauga si cateva exemplare din fauna umana as simti ca cineva acolo sus ma iubeste , totusi... Ca nu de putine ori am fost suparata pe Doamne-Doamne ca nu mi-a calauzit pasii spre alegeri mai inspirate. Si ca ma chinuie luandu-mi cea mai mare placere a mea: somnul.
-Le omor, fir-ar ale dracului de ciori ! m-a auzit consortul injurand cu naduf pe la 5 jumate dimineata.
-Trebuie sa traiasca si ele, ce vrei... a raspuns el, impaciuitor.
Mda.. induioasator, ce sa zic. E un bun crestin omu’ asta al meu. Il inteleg si il apreciez, mai ales ca stiu ca el doarme bustean si nu aude nici ciorile, nici cainii, nici sirenele de la ambulante – avem „norocul” sa stam si langa un spital de urgenta, ca sa fie tacamul complet. Da, sa traiasca dragutele de ciori, dar sa se duca in pustietati, nu in copacii din fata blocului meu , nu in marile orase, nici macar in cartierele mai periferice...Oamenii muncii au nevoie de somn si odihna ca sa poata munci cu spor pentru al tarii viitor. Ma gandesc ca daca comunistii ar fi ramas la putere poate aveam cui sa ma plang. Deocamdata nu-mi ramane decat sa-mi plang de mila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu