-Ia-o de manuta, plimbati-va putin si arata-i cerul, norii, pomii, rosiile si castravetii ! Asa-mi spunea acu’
vreo treizeci si ceva de ani vecinul
nostru punandu-mi in brate o copila pe care o chema tot Valentina si care
statea cumintica pe langa parintii ei cat era ziua de lunga, in timp ce ei munceau pamantul fara sa-si faca mari procese de constiinta ca fetita se plictisesete. Ma chemasera pe mine sa ma joc cu ea si
sa-i mai tin de urat. Nu era singurul caz de copil pe care parintii il luau cu
ei , pe unii chiar la munca campului. Ba am
auzit ca unii ii legau de caruta sa fie siguri ca nu se misca de acolo si isi
vedeau nestingheriti de treaba. Erau si bebelusi pe care mama ii lasa il caruta
si il alapta cand „se intocea cu randul”. La tara mamele nu-si permiteau luxul
sa stea cu copilul acasa. Celor mai norocoase li se permitea sa stea acasa si
sa se ocupe in paralel si de gospodarie. Pentru copil nu era insa nicio fericire - era lasat sa urle „sa faca
plamani”, ca rufele trebuiau spalate si ciorba pusa la foc.
Vecinii nostri aveau un lot de pamant langa curtea noastra,
dar ei locuiau mai la deal, acolo unde nu erau conditii propice pentru
gradinarit, apa fiind foarte jos. Dar la noi „in lunca” era paradisul
gardinaritului, cei mai multi oameni traind exclusiv din asta (unii strangand chiar
averi considerabile regasibile in case impunatoare, cu mult mai multe camere decat aveau nevoie si in care intrau de doua ori pe an, preferand sa locuiasca tot intr-o odaita '' in spate'', dar asta e deja alta poveste si cred ca nu e regasibila doar in sudul Romaniei)
Desi mama mea era de departe cea mai harnica din cartier si
gradina ei arata ireprosabil, vecinii
astia parca ii dadeau clasa. Erau amandoi extrem de harnici, pasionati de munca
lor , as zice ca era o pasiune dusa la extreme. Nu vedeai nicio buruiana , toate culturile
aratau impecabil, de ti-era mai mare dragul.
Dar, pe cat erau de gospodari, pe atat erau de afurisiti. Vesnic se certau
cu ai mei si le reprosau ca pomii nostri le umbreste o parte din
gradina si astfel culturile lor au de
suferit . Nu de putine ori s-au balacarit, spre amuzamantul meu si-al
vecinilor.
Anii au trecut si fetita lor a crescut, la fel si fratele ei. In mod paradoxal, din doi parinti harnici si
priceputi au iesit doi copii lenesi si cam talambi. Cand crescusera parintii ii
luau cu ei sa-i ajute , dar dupa juma’
de ora zaceau la umbra. Fata s-a maritat
devreme, cred ca nici n-a terminat liceul, a plecat ca o batea rau barba-su, s-a maritat din nou si acum nu mai stiu nimic de ea. Frate-su s-a insurat si el si a avut o fetita
pe care o lasa la umbra sa se joace singura. La un moment dat s-a jucat cu baiatul
meu si , in amintirea vremurilor de odinioara, ma gandeam sa-i spun lui Matei sa o ia de manuta si sa-i arate cerul , norii,
pomii, rosiile si castravetii. Parintii fetitei s-au despartit, copila a ramas in grija mamei si au plecat sa
locuiasca la Giurgiu. Vecinii cei
harnici s-au imbolnavit pe rand si au murit inainte de a implini saizeci de ani, el a avut leucemie, ea diabet, dar au venit sa
munceasca gradina lor draga pana s-au
prapadit, veneau aproape taras si nu voiau cu nicun pret sa se dea batuti. Dupa moartea lor il mai vedeam pe baiat din
cand in cand ca venea cu sotia si mai munceau pamantul, e drept ca fara prea
mare tragere de inima. Dupa ce s-au despartit
n-a mai trecut nimeni si gradina a ramas mult timp in paragina. In locul
unde altadata nu vedeai fir de iarba si gradina arata ca o bijuterie acum
cresteau balarii. Mama se uita, ofta si, desi nu s-au suportat niciodata, se gandea ca sarmana
Vasilica s-ar rasuci in mormant sa vada asa grozavie.
Saptamana trecuta am
fost pe la mama si am vazut uimita ca balariile au disparut si ca niste muncitori sapau fundatia pentru o viitoare
casa. Pana la urma lotul de pamant a fost vandut unor vecini chitrosi care il
vanau de ceva vreme, din ce povesteste mama.
Gradina arata din nou ingrijit si deja au aparut discutii aprinse intre
noii proprietari si mama legate de
proaspata relatie de vecinatate.
Mi-e greu sa ma
obisnuiesc cu o imagine a casei parintesti si a imprejurimilor alta decat cea
pastrata in memoria mea afectiva. Si cand ma uit la casa noastra si a bunicilor
mei si vad ca sunt din ce in ce mai paraginite, cand vad ca
totul se acopera de buruieni, praf si uitare, cand ma uit la mama cum se cocoseaza si devine
o umbra a femeii harnice si aprige de altadata,
ma apuca o tristete sfasietoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu