Rusine sa-mi fie!

Işi suflă nasul şi isi lasa servetelul plin de muci pe unde apucă.
Il sfredelesc cu privirea:
¬ Matei, şervetelul folosit se aruncă la cos!
- Da? Si cojile de mar unde se aruncă? Ia vino sa-ţi arăt ceva!
Mă ia de mana şi mă duce la bucatarie. Imi curăţasem un mar-sunt alergica la coaja de mar- şi cojile stateau frumuşel pe blatul de la bucatarie, la juma’ de metru distantă de cosul de gunoi.
Mă uit la el cu o expresie de catel spăşit.
- Asta e, dacă seman cu tine... concluzionează el şi il simt cum jubileaza, jigodia.

Rusinată, mă duc sa caut cotorul ramas cine stie pe unde. Il gasesc pe biroul de la calculator si-l arunc pe furiş la gunoi. Mi-am gasit naşul, ce mai..

In schimb Miruna nu se ridică de la biroul unde deseneaza/coloreaza inainte de a verifica daca vreo carioca a ramas fără capac si nu poate adormi dacă cearceaful nu e perfect intins, dacă nu si-a baut cana cu apa (neaparat cand s-a bagat sub plapuma si niciodata inainte), daca nu si-a curatat „scamuţele” dintre degete (chiar daca a facut dus cu doua minute inainte si era imposibil sa fi adunat vreo scamuţa). Si lista poate continua.
Noroc ca e ea mai ordonată, ca sa nu zic maniacă si cu apucaturi de babă.

Ar fi fost jale daca mi-ar fi semanat amandoi, in felul asta balanţa se echilibreaza si am speranta, daca nu certitudinea, ca o fi fiu muştruluita cand am sa exagerez cu dezordinea.