In drum spre satul meu natal consortul a fost fermecat de o livada cu pomi inmuguriti si a inceput sa viseze la cai verzi pe pereti, pardon, pe campuri–o casuta la tara, daca se poate si o casuta in copac- cu flori si pomi fructiferi, hamac, eventual un stup de albine. Asa e el, mai idealist. Eu, avand ghinionul sa ma nasc la tara si fiind muncita ca hotii de cai in vacantele scolare la sapa la porumb si alte munci in gradina, mi s-a cam sifonat imaginea idilica pe care multi oraseni o au despre viata la sat. Si oamenii de la sat nu seamana toti cu Moromete, o spun in deplina cunostinta de cauza..
Asa ca ii spun dumnealui: Uite cum facem, la pensie tu te retragi frumusel la tara, iti construiesti casuta visurilor si noi venim sa te vizitam in weekend. Eu una prefer viata de la oras, sa fiu spalata si parfumata, sa merg la un concert, o lansare de carte, o piesa de teatru, un salon de cosmetica, o sala de fitnes si alte oportunitati orasenesti. (parvenita pana in maduva oaselor si intelectuala pana in strafundurile fiintei, stiu)
-Ce zici Matei de ideea asta? Ai vrea ca tata sa locuiasca la tara si noi sa venim sa-l vizitam din cand in cand? (Am pus putin paie pe foc, tocmai avusesera o mica cearta)
- Cred ca e o idee foarte buna. Dar ar fi si mai bine daca te-ai muta si tu cu el!
Mai deunazi , intr-o criza de razvratire impotriva autoritatii paterne, il sfredeleste cu privirea pe tatal insensibil la argumentele lui si ii cumunica sec: Abia astept sa ajungi si tu batran! Te voi chinui si eu pe tine asa cum ma chinui tu acum pe mine!
Stupeur et tremblements, mai ceva ca in cartea lui Amelie Nothomb!
Precizare: „chinul” constase in a-l pune sa-si faca ordine in camera, a nu se imagina ca il pusesem la coltul rusinii! (inexistent in casa noastra, dealtfel) sau ca-i aplicaseram vreo pedeapsa corporala (asta se mai intampla, recunosc dar rarisim, si doar in situatiile cand am epuizat orice alt mijloc de comunicare, sa-i zicem. Si atunci doar urechile de spiridus au putin de suferit.)
Aseara eram in sufragerie si ne jucam, cu televizorul uitat aprins. A inceput jurnalul si prima stire a fost despre un baiat care si-a omorat tatal cu toporul, satul sa tot fie persecutat. (De notat ca ieri a murit Irina Petrescu si era de bun simt ca asta sa fie prima stire. Mda...)
Imediat am cautat telecomanda si am schimbat canalul. La care Matei: De ce schimbi, ce e asa nemaipomenit ca un copil sa-si omoare tatal! Imi da si mie idei!
Cred ca observat expresia din ochii mei, ca imediat a tinut sa ma linisteasca : Am glumit, ma!
Gluma, negluma, cert e ca ne asteapta batraneti grele. Daca le mai apucam...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu